Ne-am înscris la concursul pentru Catedrala Patriarhală. Nu credem că vom cîştiga (deocamdată nu ştim dacă vom şi preda, de fapt), întrucît, foarte probabil, clădirea finală va fi mult mai întîrziată ca timp cultural decît echipa noastră este pregătită să accepte. Dar importantă este participarea, la orice concurs. Vitală, acum, este prezenţa tuturor arhitecţilor de calitate, spre a forţa apariţia unui obiect decent. Nu avem de gînd noi să revoluţionăm chiar acum, cu această ocazie, limbajul arhitecturii ortodoxe. De ce? Pentru că, la orice concurs, interesantă este atribuirea lucrării, date fiind condiţiile concrete de temă, amplasament şi, mai cu seamă, juriu. Or, la conjuncţia tuturor acestor factori nu se află, mă tem, o clădire care să încorporeze acea "forward thinking" pe care o căutăm unii dintre arhitecţi, ci una mai degrabă neutră: nici prea avansată, dar nici retrogradă de tot. Tema, echilibrat alcătuită (firma Rostrada), este suficient de precisă în cerinţele ei spre a descuraja "avangardismele", dar, totodată, suficient de tehnică spre a nu îngădui derapaje nostalgice în trecut. Vor fi funcţiuni "laice" în chiar incinta complexului proiectat. Ele vin cu potenţialul propriu de expresie tehnologică şi sînt de natură a "contamina" volens-nolens edificiul final. Parcurs pe dedesubt de automobile, adosat parcajelor, deschis unei pieţe urbane sudice, traversat pe verticală de lifturi şi scări nenumărate, supus rigorilor pe care le impune deschiderea către cei cu handicap, corpul propriu-zis al bisericii - indiferent ce aşteptări există acum - va fi brăzdat de prezent, care îşi va lăsa "cicatricile" în carnea propriu-zisă a casei. Numai faptul că sînt necesare parcaje şi toalete pentru cele cinci mii de persoane care, potenţial, s-ar strînge la o adică înăuntru impune o anumită conformaţie a subsolurilor. Regulile dictate de pompieri pentru evacuarea ce