Cronica Discului. Mircea Rusu. Iarba verde de acasa. Poate ca sufletul meu plecat de la sat, chiar de pe plaiurile transilvane, mi-a dat fiori si mi-a adus lacrimi in ochi. Demult (sunt cam treizeci de ani de atunci), ascultandu-i pe Dorin Liviu Zaharia sau pe Doru Stanculescu cu "Ai hai" si "Cei ce n...
Cronica Discului
Mircea Rusu
Iarba verde de acasa
Poate ca sufletul meu plecat de la sat, chiar de pe plaiurile transilvane, mi-a dat fiori si mi-a adus lacrimi in ochi. Demult (sunt cam treizeci de ani de atunci), ascultandu-i pe Dorin Liviu Zaharia sau pe Doru Stanculescu cu "Ai hai" si "Cei ce ne-am dat nume", albumul formatiei Phoenix, am fost la fel de tulburat. Era atata dragoste cinstita pentru pamantul si sufletul neamului! Am ascultat de atunci inainte multe alte lucrari, unele cinstind, altele batjocorind spiritul sacru al folclorului nostru, si nu mai credeam sa mai intalnesc in vremurile acestea pe cineva capabil sa-i evoce in profunzime esenta.
Mi-a dat Paul Nanca albumul lui Mircea Rusu, aflat de patru ani in tacere discografica, ani in care pirateria a trait bine dupa melodii ca "Hai sa ne bagam cuponul", "Omul bun si pomul copt" si atatea altele. Albumul e cald si a fost lansat oficial de Fundatia Phoenix, vineri, 22 martie, la Muzeul Satului.
Nu am ascultat, am trait cantecele lui Mircea Rusu si, sub vraja lor, scriu cele de fata. Voi fi subiectiv, nu va tin cronica si nici un material publicitar. Va fi poate o scrisoare de iertare ...
L-am intalnit de multe ori in acesti ani pe acest om modest, cumpatat, cald, nebagaret in viata Capitalei. L-am considerat ca muzician printre cei mai buni, cei talentati, dar care au cam spus ce aveau de spus. Si dupa patru ani, artistul cu radacinile ramase inca in satul sau natal (satul Band, din Mures, de unde si denumirea grupului Mircea Rusu Band!) ne daruies
