Munţi de cărţulici de poezie se înşiră, jeluindu-se, de la biroul meu pînă spre uşă. Cer să fie citite. Unele volume aparţin unor prieteni, care au nevoie de o lectură atentă. Altele aparţin unor prieteni ai unor prieteni, care aşteaptă de la mine mici pilule critice menite să stimuleze vînzările. Altele vin de la editori, care îmi trimit cărţi ale unor oameni pe care nici nu-i cunosc, dar care şi ei vor pilule critic-stimulative. Pe vremuri, eram un meister critic-stimulativ, dar mi-am pierdut îndemînarea. Robert Duncan avea un comentariu standard: "Este o carte fără pereche". Nasol. La fel de ticăloasă era şi remarca unui alt maliţios: "Nu am mai citit niciodată ceva asemănător". Allen Ginsberg era cel mai generos dintre artiştii comentariului standard. Pe coperţile a nenumăraţi poeţi a scris atari declaraţii: "În singuratica noapte americană, arsă de neon, se mişcă versul-baros al lui (introduceţi numele), cu răsunătoare veşti de balade apocaliptico-lirice." Dar nu e aşa de uşor. Să o luăm, de exmplu, pe Chris Tysh, poeta, şi a sa carte, grozav numită "Fata Continuitate". Titlul este clasic, bun de roman. Numai că Chris detestă romanele. "Orice roman îşi sălbăticeşte cititorii în avans", scrie ea într-un poem dedicat regretatei romanciere Kathy Acker. Aceasta este poezia unei adevărate "Fete Continuitate", care, asemenea profesioniştilor din industria cinematografiei, are grijă ca hainele, ochii şi sezonul să fie aceleaşi pe parcursul întregii pelicule. Dar, spre deosebire de profesioniştii cinemaului, această Fată Continuitate a poeziei asigură continuitatea între diferite domenii: între limbi, ţări, poezii, de la bărbat la femeie şi înapoi, de la trecut la prezent. Titlul are exact atîta ironie cît să te neliniştească. Chris e născută şi crescută în Franţa, trăieşte la Detroit, scrie o poezie care este în acelaşi timp şi cerebrală, şi fizică şi este, în m