Romtelecom a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca, de azi, cei care vor dori sa efectueze convorbiri de pe telefoanele din reteaua fixa pe oricare retea de telefonie mobila vor fi taxati in dolari. Aceasta masura a fost luata ca urmare a modificarii dese a inflatiei. Pana acum, taxarea se facea in lei, ceea ce ducea la pierderi. Pentru a nu mai ramane in urma si pentru a nu mai fi nevoita sa faca mereu modificari de preturi, compania a ales aceasta solutie.
Desi taxarea va urma fidel modelul celei din telefonia mobila, preturile propuse de Romtelecom nu se vor situa la nivelul acesteia. Astfel, cei care dezvolta o convorbire mai scurta de un minut trebuie sa stie ca vor avea de platit echivalentul in lei a 17 centi, la cursul valutar de la data emiterii facturii. Dupa primul minut, taxarea se va face la 5,5 secunde, pretul fiind de 1,56 centi. De exemplu, daca vorbim cu cineva din oricare retea de telefonie mobila 1 un minut si 12 secunde, vom fi taxati cu 17+3 •1,56 centi, adica 21,68 centi. Reamintim ca pretul in lei nu va fi stabilit la cursul leu-dolar de la data efectuarii convorbirii, ci la cursul de la data emiterii facturii.
Totodata, de maine, ca urmare a modificarilor survenite in ultimul timp, se va schimba si structura facturii telefonice. Astfel, pe factura vor indicate sumele de plata pe urmatoarele categorii: convorbiri locale, convorbiri nationale, convorbiri internationale, servicii suplimentare, convorbiri pe telefonia mobila (in lei la cursul leu-dolar de la data emiterii facturii), servicii de internet si servicii cu taxa pe valoare adaugata (TVA).
Avand in vedere data de astazi, trebuie sa va informez ca nu este nicidecum o pacaleala si ca informatiile de mai sus sunt in deplina conformitate cu realitatea existenta, deci, aveti grija cu cine vorbiti si, mai ales, cat vorbiti!
Sorin-Doru IPATE
Rom