"M -am născut în 15 februarie 1946 la Bucureşti. Mama era ingineră de construcţii-montaj şi tata inspector de calitate la Frigocom. Mama spune că s-au văzut pe stradă, într-una din zilele acelea de insurecţie armată antifascistă şi antiimperialistă. Nu erau partizani, erau oameni normali. Nu erau nici dornici de acte de bravadă. Tata fusese cîteva luni pe front, fusese lovit de un glonţ în braţ şi nu şi-l prea mişca, aşa că nici s-o ia în braţe ca lumea nu putea. Era blînd şi asta i-a plăcut mamei. Sigur, după aia era prost de tot fiindcă a urmat în viaţa României o perioadă de viaţă şi de moarte. Spunea mama că îi păcăleau şi la cartelă, la ulei, la cuponul de stofă. Aşa am crescut eu, cu minge de cîrpă, calul era un lemn, sabia era o nuia. Vedeţi, citeam mult, mama mă ducea la o pianistă dată afară din Filarmonică şi ea m-a învăţat pianul şi canto. Am mers la şcoală, am făcut şcoala generală de nouă clase, am învăţat rusa, franceza mi-a predat-o un unchi. Engleza o învăţam de la un popă din cartier. Totul era pe furate. Furai de la cineva, furat rămînea şi era şi bine, se întipărea, că nu credeai că mai poţi vreodată să înveţi. Eu am luat drumul medicinei. Halatul alb, normele medicale mă atrăgeau în special. M-am specializat în endocrinologie. Era un domeniu interesant, plin de stimulente. Mi-am început

şi doctoratul. Era foarte bine. Eram la Policlinica Titan, apoi am ajuns la Policlinica Vitan. Stăteam cîteva ore pe zi acolo, mergeam acasă şi citeam, cîntam. Lumea era primitoare, n-aveam treabă. A venit o oferă chiar de a învăţa copiii acasă pian. Whisky-ul era whisky, Kent-ul Kent, prinsesem chiar perioada aceea de maximă deschidere. Venea lume bună la noi în ţară, mari dirijori, mari interpreţi, mari opere de artă se cîntau, jazz-ul era o nebunie, veneau pe bandă rulantă cei mai mari interpreţi, se experimentau tot felul de lucruri. Bine, era şi mult