După isprava cu soţia lui Kolea, unchiului i s-a dus buhul, cum se spune, aşa că prietenii lui, mulţi şi îndrăgostiţi cu toţii de paharele mărunţele cu dunguliţe roşii, îşi vor scruta cu grijă nevestele pe la petrecerile lor din vremea aceea de la începutul anilor şaizeci, pe cînd se afirma năvalnic domnia motocicletelor Java cu care vor cutreiera ei ţara în lung şi-n lat. Abia mai apoi îşi vor cumpăra "maşini mici". Unul dintre ei va cumpăra o minunată Volga. Era el urmaş demn al unor ţărani chiaburi proaspăt întorşi din deportarea în Bărăgan care avuseseră norocul să-şi regăsească la timp cocoşeii ascunşi prin zidurile casei devenită o vreme sediu al Gostatului. Cel puţin aşa vorbeau gurile rele care se vor fi exersat încă de pe atunci pe aria aceea atît de populară a caprei vecinului şi a morţii ei obşteşti. Un alt prieten de-al lor îşi va fi cumpărat o Pobeda. Ucunuţu şi al lui familion nu se vor lăsa mai prejos. Tuşichi trudea pe post de contabilă la un mare depozit de fierătănii şi materiale de construcţii de pe strada Ialomiţa, socrii ei, adică Mamo şi Tuţu, se nevoiau care cum. Mamo muncea ca soră şefă la spitalul CFR sub comanda unui vestit doctor, şi întrucît era foarte politicoasă cîştiga bani buni de la pacienţi. Mai apoi, la pensie, va îngriji bătrînii de la Căminul evreiesc de pe lîngă sinagoga din vecinătatea Parcului Poporului, fostă Regina Maria, nu departe de Cinema Tineretului. Acolo a primit ea tot felul de atenţii scumpe de la pacienţi datorită priceperii şi politeţii pe care o moştenise de altfel şi unicul ei fiu, Ucunuţu, prin potriviri genetice. Toată lumea îi spunea lui Mamo sora Anastasia, ăsta era prenumele ei legiuit, pînă cînd nepotul Mircea i-l va schimba cu apelativul acela în vocativ. În tot cazul, se cade să facem observaţia pentru neştiutori că numele acesta de sora Anastasia nu avea nimic în comun cu felul în care îşi spun ne