Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceva serbări galante

Publicat in Dilema Veche, luni 1 aprilie 2002 ·

Canadiene (11) O s-o iau mai pe ocolite: în timp ce în Orientul Mijlociu se moare cumplit, în timp ce George Bush se întîlnea la Crawford (Texas) cu premierul Tony Blair şi, se zice, au găsit tonul comunicatului comun în numai 15 minute de discuţii, în timp ce sîmbătă, 6 aprilie a.c., în centrul Québecului suporterii cauzei palestiniene au manifestat cu steaguri roş-alb-verzui şi cu cîteva afişe pe care între steaua lui David şi zvastică era desenat semnul egal, în timp ce vedeam la tv cum în liniştita Bernă a Elveţiei un furios aprindea cu o brichetă steagul israelian - comparaison n'est pas raison, ştiu, dar faza mi-a adus în minte un suporter al "U" Craiova pe care l-am văzut cu ochi de copil, la faţa locului, pe la mijlocul anilor '70, aprinzînd din trei chibrituri un steag capturat de la nişte bucureşteni depăşiţi numeric, pînă ce au intervenit doi miliţieni şi au stins steagul cu Hai Dinamo în jetul bleg al unei ţîşnitori, spre hazul peluzei -, în timp ce un fotograf de la National Geographic mulţumeşte cerului că a regăsit, în Afganistan, o femeie cu nişte uimitori ochi verzi care l-a făcut celebru cîndva prin anii '80, în timp ce patru sute de mii de englezi asistau cerniţi la trecerea catafalcului reginei-mame - şi a enormului diamant Koh-i-Noor din coroana regală -, în timp ce într-un teleshow românesc A. Păunescu şi C.V. Tudor ne-au băgat în NATO şi ne-au scos din Basarabia (sau invers, nu se vede prea clar de aici), în timp ce eu însumi sufeream cumplit marţea trecută cînd, bînd un ceai matinal în restaurantul unei autogări centrale din Montréal, la doi paşi de Universitatea UQAM, am avut ocazia 1) să văd prin geam un nene urinînd lîngă gardul unui teren în construcţie şi 2) să înţeleg astfel ce mult seamănă metropolele între ele, totuşi... - ei bine, în tot acest timp Universitatea Laval începea o sărbătoare lungă-lungă. Les Grandes Fêtes au încep

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°