Taxa de participare la un simpozion de muzicologie cognitivă care s-a desfăşurat anul trecut în cadrul Universităţii Jyväskylä (se citeşte aproximativ "iuveşchiule") din Finlanda acoperea şi trei cafele (sau ceaiuri, la alegere) servite pe timpul celor trei pauze zilnice (4 zile de simpozion x 3 pauze = 12 cafele) plus cîte o cafea dimineaţa: în total 16 cafele. Pentru un român care pleacă acolo oboseala este asigurată din start de ora imposibilă la care avionul Malev (Bucureşti-Budapesta-Helsinki) aterizează la destinaţie: miezul nopţii, ora la care în aeroport mişună finlandezi abţiguiţi veniţi de la băute din ţări vecine (barul de la colţul hărţii) şi în care alcoolul nu este un lux. Primul autobuz către Jyväskylä pleacă la 1.30 AM şi ajunge la destinaţie la ora cinci dimineaţa, în condiţiile în care simpozionul începe la ora nouă. Dormitul în autobuz este exclus: cine vrea să piardă spectacolul naturii (o frumuseţe monotonă lac-pădure-mesteceni) care se desfăşoară în spatele geamurilor? Colac peste pupăză, participarea la acest simpozion a debutat, în ceea ce mă priveşte, cu 50 de ore de nesomn, irecuperabil, pe care nu îl puteam amăgi decît cu multe, foarte multe cafele, mari, negre şi tari. De aceea nu am putut privi cele 16 bonuri de cafea primite de cum am fost bifat pe lista participanţilor prezenţi decît ca pe cea mai valoroasă valută pe care o posedasem vreodată. Aşadar ţuşti la cafeneaua universităţii. Scot un bon şi îl întind doamnei din

spatele tejghelei. Doamna îl ia, îl studiază şi dă din cap nemulţumită. Încerc să-i explic în englezeşte ce-i cu bonul respectiv, dar doamna nu înţelege decît finlandeză. Eu nu vorbesc fluent finlandeza decît în stare de transă şi măi să fie! exact atunci nu reuşesc să intru în transă. Doamna îmi arată ceasul şi apoi, cu acelaşi gest, bonul. Iau bonul şi, într-adevăr, citesc negru pe roz (bonurile au patru c