Este ingrat să te afli în postura de a scrie despre costurile şi riscurile pe care le presupune integrarea europeană. Este ingrat pentru că în mod evident orice comentator al domeniilor economic şi social înţelege că, indiferent de costuri, drumul european este singurul pe care România trebuie să o apuce. Adevărul este că în România nu a avut loc, cel puţin până acum, o dezbatere serioasă despre beneficiile şi costurile integrării în Uniunea Europeană. Dacă ar fi să vorbim despre costurile integrării vom avea o revelaţie. Există două tipuri de intervenţii dureroase. Unele pe termen lung care se referă la problemele pe care le naşte armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană. Alte dificultăţi vor apărea în economie atunci când România va fi inclusă efectiv în piaţa comună europeană. Din anumite puncte de vedere, România pare a fi deja în Uniunea Europeană. Putem lua un singur exemplu: acordarea de ajutoare de stat pentru investitori sau companii (facilităţi vamale sau fiscale, reeşalonări ale datoriilor) este criticată prin prisma legislaţiei europene. Desigur, dacă ar fi să ne gîndim că România este în plin proces de armonizare a propriei legislaţii cu cea din Uniune, măsura este justificată. În ultimă instanţă, un agent economic român (care poate avea ca acţionar majoritar un investitor străin) poate vinde pe piaţa europeană. Or, dacă nu-şi plăteşte obligaţiile către bugete sau către furnizori este evident că beneficiază de un avantaj comparativ pe piaţă. Iar cînd datoriile sînt reeşalonate sau şterse avem parte de ceea ce în legislaţia europeană se numeşte "ajutor de stat". Pe de altă parte, România nu este de facto în Uniune. Economia românească are un specific aparte, nu seamănă din cîteva puncte de vedere (blocajul financiar, lipsa de restructurare a întreprinderilor, lipsa de capital sau absenţa investitorilor) deloc cu economiile ţărilor europ