* Pe 7 februarie a.c., Editura Minuit publica, sub titlul L'île déserte et autres textes, un volum de 416 pag. cuprinzînd scrieri şi dialoguri (1953-1974) ale filozofului Gilles Deleuze - printre care un inedit de prin anii '50, "Causes et raisons des îles désertes" ("Rêver des îles, avec angoisse ou joie peu importe, c'est rêver qu'on se sépare, qu'on est déjà séparé, loin des continents, qu'on est seul et perdu - ou bien c'est rêver qu'on repart à zéro, qu'on recrée, qu'on recommence. (...) toute île est et reste théoriquement déserte."). Cartea apărută la Minuit este îngrijită de David Lapoujade, care figurează printre cei chestionaţi de Magazine littéraire/februarie a.c. în dosarul special consacrat lui Deleuze (autor: David Rabouin; printre ceilalţi participanţi: Raymond Bellour, Manoel de Oliveira, Didier Eribon, Claude Imbert, Jacques Rancičre, Peter Sloterdijk...). În condiţiile în care Deleuze - care s-a sinucis în 1995, la vîrsta de 70 de ani - rămîne, alături de Foucault şi Derrida, unul dintre gînditorii care au marcat cel mai mult filozofia ultimelor decenii (în bine sau în rău, e o altă discuţie), dosarul M.l. apare justificat; el păcătuieşte, însă, prin rutină, nereuşind să decupeze în mod original portretul unui Deleuze-multiplu, practician pasionat al "interstiţiilor" filozofie-literatură-artă. Deşi revista intervievează şi personalităţi din alte zone decît cea strict filozofică (arhitectură, cinema etc.), imaginea rezultată este nu atît incompletă, cît convenţională; lipseşte, în special, o anume "transversalitate" metodologică capabilă să reveleze aportul deleuzian în ce are acesta ingenios şi unic. Dacă Sloterdijk, mai direct, găseşte formula exactă pentru a demonstra importanţa lui ("A îndepărtat forma logică a nevrozei, dialectica. Pentru mine, ăsta e marele său merit. Chiar şi astăzi, acest Deleuze e cel care mă interesează cel mai mult,