Lumea fiind ceea ce este, Anul Calului fiind în plină desfăşurare, Europa fiind la ordinea zilei şi a nopţii, Maastricht fiind oraşul de care ştim cu toţii, eu personal fiind un palid secretar al epocii mele, îmi face plăcere să transcriu o scrisoare primită din orăşelul acela olandez din partea unei persoane necunoscute, avînd grijă să păstrez tăcere asupra numelui ei şi a vorbelor bune la adresa mea, socotind că avem în faţă un "docoment" cum nu-s două care să circule, la ora asta, între Urali şi Atlantic:

Dragă domnule..., îmi permit să scriu cuvîntul "dragă" pentru că împărtăşim ceva nespus de drag: stanşibranismul. Am ţinut să vă scriu astăzi, 12 februarie, pentru că intrăm în Anul Calului, anul dumneavoastră; va fi cu siguranţă înfloritor, vesel-nechezător, în trap elegant. Pisică fiind, nu ştiu ce-mi rezervă. Articolul dumneavoastră ("Stan şi Bran în Anul Calului...") mi l-a trimis mama în Olanda şi m-a impresionat foarte mult; mărturisesc că am dat şi ceva apă la şoricei. Ce bucurie să descopăr un alt iubitor al LOR! Pe 1 ianuarie al acestui an simetric, mă spălam pe dinţi, apare mama precum o vijelie: "- Repede, vino, sînt Stan şi Bran!" Un început de an cu zîmbetul pe buze - ce putea fi mai frumos la Bucureşti? Mama pe un fotoliu, eu pe un altul, cîinele Balloo întins pe canapea, iar tatăl meu, în puţinul loc rămas pe canapea, corecta un manuscris, avînd şi un ochi spre ecran, bineînţeles. Ninsese şi, prin perdea, copacii albi din grădină dădeau impresia unei stampe japoneze. Calm, plăcut, atmosferă destinsă şi EI! Rîdeam cu toţii de aceleaşi glume ca şi cum am fi făcut parte din aceeaşi familie. Balloo, un venerabil "domn" de 101 ani în termeni cîineşti, dormea tun, fericit că toate oile erau adunate la un loc şi că nu trebuia să bîntuie prin casă-ca-să ne găsească şi să ne reunească. Filmul nu a fost dintre cele mai reuşite, însă îmi mai am