"Tehnologia avansată" a devenit, ce-l puţin din '90 încoace, una din caracteristicile multor gospodării româneşti. Pe vremea odiosului, fericiţii care îşi permiteau puteau achiziţona cel mult o maşină de spălat Albalux, în cel mai bun caz cu stoarcere, un frigider Fram, un aragaz standard (deşi, e adevărat, numărul de ochiuri diferea, puteau fi două sau patru), un fier de călcat electric cu udat manual, un feon, un televizor alb-negru... Şi de multe ori, o maşină de cusut cu nume de croitoreasă harnică (să fie Ileana?). După '90, pentru mulţi, lucrurile s-au schimbat, treptat, introducînd noţiuni noi în viaţa electrocasnică. Din haotică şi destul de manuală, gospodăria a devenit planificată, clasificată şi mult mai organizată. Noile aparate electrocasnice de import au introdus noţiuni complet noi pentru gospodina neaoşă medie: opţiune, program, timp de funcţionare; precum şi o înspăimîntătoare aspiraţie spre perfecţiune, reflectată chiar în imaginile protagonistei casnice înseşi, oglindite în reclame. Doamna grasă în capot matlasat a fost înlocuită cu "tînăra" în pantaloni (denumire generică pentru femeia casei cu siluetă, nici prea frumoasă nici prea urîtă, dar suportabilă şi naturistă, care apare în reclame), pricepută şi foarte doctă. "A fi gospodină" nu a mai însemnat a fi capabilă de eforturi fizice deosebite, ci calificată în alambicatele meandre ale muncii casnice. O stăpînă a casei eficientă trebuie să ştie, de pildă, să recunoască ţesăturile hainelor familiei; alegerea greşită între bumbac, mătase, lînă sau nylon ar putea crea un dezastru, statutat, conform pliantelor maşinii de spălat, cam cu următoarele cuvinte: ruperea ţesăturilor. O gospodină a timpurilor noastre nu are voie să încurce "40 cu 4" cu "60 cu 3" la maşina ei performantă, pentru că, evident, rezultatul nu va fi niciodată acelaşi. Şi dacă va pune, tot din greşeală, emolient în comportamen