Christian PRIGENT
Salut les anciens. Lectures/
Salut les modernes. Sur ce qui apparait.
P.O.L., 2000, 128 p. + 92 p.
Intr-un articol din 1971 (Deux discours), Roland Barthes, unul dintre cei mai straluciti eseisti ai secolului si unul dintre autorii celor mai mari aberatii care s-au spus despre literatura, distinge intre doua tipuri de discurs: cel terorist, care „n-are alt regim la dispozitie decit lovitura de forta a cuvintului“ si functioneaza prin stereotipuri, si cel represiv, de cealalta parte, cu apetenta pentru eschiva, „discursul bunei constiinte, discursul liberal“. Dincolo de tematica, in voga atunci, a „represiunii“, distinctia mi se pare pertinenta si revelatoare: discursul explicit violent isi anuleaza efectele intentionate si devine inofensiv, pentru ca violenta enuntiativa izbucneste impulsiv, necontrolat, orbitor. Este vorba despre trasatura definitorie a manifestarii marginale, care nu vizeaza in primul rind victoria, cit da curs unei porniri irepresibile, dar autentice adesea (gura nebunului adevar graieste). Celalalt, mult mai nuantat si, asadar – chiar daca fals principial –, echilibrat, rodeste ceea ce se presupune ca a semanat, urmeaza strategii si vizeaza un scop precis.
Cred ca acestei idei barthesiene i se subliniaza valabilitatea de catre ultimul volum semnat Christian Prigent, un poet si eseist prezent la Bucuresti in aceste zile pentru a si-l lansa. Autor a treizeci si trei de volume din 1969 incoace – poezie, eseuri, cronici, chiar roman –, Prigent, ambasador al Editurii POL (aceeasi care o editeaza pe Camille Laurens, si ea oaspete recent al Bucurestilor), se face auzit ca o voce marginala. Foarte interesanta mi se pare aceasta dialectica periferie-centru in cimpul literar francez. Ce se intelege prin centru? Publicatiile literare vizibile, parte integranta a mass-media. Exista cel putin trei
