Am regretat deseori (dar zadarnic) lipsa acestei rubrici in 22. Motivul prim este vesnica problema de "spatiu", la o revista de 16 pagini ai carei autori trimit relaxati "cearsafuri" de materiale, anuntandu-ne, cu un glas complice: "am un articol pentru 22"; in acest "pentru" intra, in ciuda privirilor noastre indispuse si a avertismentelor "grosiere" ("mai scurt, va rugam, mai scurt"), sugestia unor dimensiuni potrivite pentru reviste academice, cu tiraje confidentiale sau publicatii subventionate ca in comunism (desi respectatii nostri autori sunt toti adepti ai societatii deschise si ai economiei de piata, pentru publicistica lor utilizeaza "vechile" criterii). A existat un timp (scurt) cand "ne-am lafait" si noi: la inceputurile sale, 22 a avut 24 de pagini. Au fost reduse la 16, daca imi amintesc bine, in primavara lui 1990, dupa o sedinta furtunoasa la GDS, cred ca inainte de alegeri, la care asista (sau, mai bine spus, discuta in contradictoriu, cum se petrecea frecvent la GDS in acea perioada) si ministrul Culturii, Andrei Plesu. Imi amintesc "problema hartiei", pusa in legatura cu alegerile de acum 13 ani, din "Duminica Orbului", dar intelesul ei imi scapa, pentru ca pe atunci chiar ideea de "alegeri libere" imi scapa, nu mai traisem asa ceva. Oricum, la 16 pagini aveam sa ramanem, fireste, din motive de economie.
Piata Universitatii de pretutindeni
Despre perioada aceea de inceput de lume, apropiata in memoria afectiva a celor care au trait-o, dar aflata la 13 ani distanta, mi-a amintit citind in numarul 12 din 2001 al Vetrei textul lui Radu Mares, Casus belli: Piata Universitatii, in care acel trecut este regandit si comparat (cu un trecut mai indepartat, cu un prezent mai arogant, dar mai simplificat). Conditia scriitorului gazetar, conditia unei publicatii culturale sufocate de problemele concrete - bani de salariu, difuzare, tiraj - no
