Spectacolul de opera, in intelesul de teatru liric, traverseaza o perioada punctata de putine momente de echilibru. Sintagma schioapata adesea intr-unul sau celalalt dintre termeni. Pe de o parte, voci de aur ale operei noastre rasuna acum pe alte scene europene, descriind valoroase cariere internationale. Pe de alta parte, montarea spectacolelor s-a mentinut pe o linie traditonala, care situeaza teatralitatea pe un plan secund. Recenta premiera – Pescuitorii de perle de G. Bizet – are insa atributele unei intilniri de echilibru la virf. Tinara generatie de solisti a atins un grad de maturizare care permite performanta interpretativa, iar directorul de scena invitat – Mihai Maniutiu – constituie in sine garantia pentru constructia unui spectacol cu valente teatrale ridicate. Intr-adevar, regizorul gaseste proportia de aur intre componentele majore ale spectacolului de opera. Evaluarea corecta a stadiului si a potentialului actual al scenei lirice il conduce spre o montare moderna, dar care se cantoneaza inspirat intr-o formula de mare succes din teatrul romanesc al deceniului trecut.

Latura vizuala este exploatata si dezvoltata cu predilectie. De asemenea, cea coregrafica, conceptia Vavei Stefanescu mediind fericit intre dansul contemporan si baletul neoclasic. Spectacolul atinge astfel cote fascinante in imagine, adevarate explozii de culoare si forme, de lumini si nuante. Ansambluri de mare forta, detalii de infinita delicatete, surprinzatoare tablouri vivante, stop-cadre asemenea grupurilor statuare ii dau relief si substanta. Compun, impreuna, in cercuri concentrice, un adevarat discurs despre prietenie si iubire, pasiune si datorie, virtute si dorinta, tradare si iertare. Desavirsita armonie si linistea ingindurata, celebrare cerebrala si afectiva totodata, par sa izvorasca din ape de mare adincime, acolo unde framintarile de suprafata s-au domolit