Sistemul nervos, instrument de transport, în forma organică, a detaliilor mediului... În procesul invenţiei, sistemul nervos nu explică nici invenţia, nici subiectivitatea, conştiinţa adică, ci doar lărgirea domeniului invenţiei organice, dincolo de limitele materiale ale organismului.
Lumea exterioară, odată reflectată de cortex, creierul poate să devină punctul de aplicaţie al aceleiaşi normativităţi, care, în cursul evoluţiei speciei, a făcut să apară progresiv structurile organice...
În invenţia psihologică, organizatoare a mediului, lucrurile se însumează graţie activităţii creierului, mediul perceput ajungând, prin senzaţiile dobândite, o parte integrantă a organismului respectiv...
Seducătoare idee!... Mediul devenind, încet-încet, sub acţiunea dominantă, acaparatoare, a inteligenţei, un al doilea corp!... Omul se poate, aşadar, identifica cu natura şi, în loc de Deus sive natura - observaţia lui Spinoza - nu ar fi greşit să se spună: Homo sive natura!
De altfel, în Materie şi memorie, Bergson stabileşte că adevăratul corp al omului se situează dincolo de corpul său propriu-zis...
Creaţia psihologică, prin urmare, (şi estetică!) socotită un fel de franj al creaţiei organice... Histeresis. Memoria comparată cu proprietatea pe care o are o bucată de fier magnetizată de a răspunde uşor unei a doua magnetizări, datorită urmelor lăsate în molecule de prima magnetizare... De unde, continuitatea impresiunilor luată ca proces.
Tot Bergson, în Materie şi memorie. Ideea că memoria nu e o activitate automată, ci este de natură psihică, inventivă... Ea modifică, adaptează mijloacele sale de fabricaţie, departe de a fi o repetiţie automată a unor date gata fabricate şi preluate ca atare... Memoria deci este activă şi transpaţială... fiind, nu un dat, ci o acţiune, o invenţie continuă... Iar memoria generală, memoria organică
