Euforia autorităţilor de la Bucureşti după summit-ul ţărilor candidate la NATO nu se prea justifică. E bine că România e în stare să organizeze, fără peripeţii, asemenea întîlniri la vârf. E şi mai bine că reuniunea candidaţilor a avut loc aici. În rest, să nu chefuim cu apă rece! Tuturor ţărilor candidate li s-au dat speranţe cu acest prilej, nu României în mod special. Iar din mesajele adresate celor zece ţări care doresc să intre în NATO, ceea ce ar trebui să preocupe Puterea de la Bucureşti e că nu mai e timp de vorbe. În puţinele luni care au rămas pînă la summit-ul de la Praga, unde se va decide ce ţări vor fi invitate să adere la Alianţa Nord-Atlantică, România trebuie să convingă prin fapte că e stăpînă pe situaţie în lupta împotriva corupţiei. Mai trebuie să convingă şi că defilează cu oameni credibili după criteriile NATO, nu după cele care convin pe malurile Dîmboviţei.
Dacă Puterea nu are mijloace pentru a pune cu botul pe labe marea corupţie, la care se tot referă oficialităţile NATO, nu tot soiul de corupţi mititei, n-ar fi de mirare să ne trezim cu un nou premiu de consolare, cum s-a întîmplat după summit-ul de la Madrid.
Acum şansele României de a fi admisă sînt mai mari ca înainte de Madrid, fiindcă între timp a mai avut loc un rînd de alegeri, corect desfăşurate.
Din nefericire, la capitolul corupţie, după eşecul fostului preşedinte Constantinescu, se pare că nici dl Iliescu nu izbîndeşte mai multe - vezi apelurile sale mobilizatoare care nu sperie pe nimeni. Partea cu adevărat proastă e că miniştrii şi instituţiile care ar trebui să se ia la trântă cu corupţia nu prea ştiu de unde s-o apuce.
Dar să zicem că lupta împotriva corupţiei nu poate fi cîştigată cât ai zice "fraţii Păunescu". Însă şi avertismente asupra unor chestiuni lesne rezolvabile, precum aceea despre debarcarea securiştilor din structurile puterii, s
