Mi s-a întâmplat să cunosc de timpuriu mediul scriitoricesc, proiectat, la 22 de ani, în chiar inima acestuia, când am fost angajat de Paul Georgescu la "Gazeta literară", în toamna lui 1958, întâi corector şi apoi redactor. Era acolo un spaţiu de intense contacte, frecventat de mai toţi scriitorii timpului, de la începători la maeştri. Odată ne-a vizitat redacţia Tudor Arghezi, flancat de îngerul ocrotitor Baruţu, întâmplare memorabilă pentru cei care am trăit-o, evenimentul cel mai însemnat, pot spune acum, din existenţa de paisprezece ani a acelei publicaţii.

Dar încă înainte de a fi lucrat la "Gazetă" eu venisem în contact cu mediul literar, în zone ale sale oarecum mărginaşe, ce e drept, nu lipsite însă de atractivitate pentru un tânăr care, student filolog fiind, scria şi el. Scria pe rupte dar în secret, poezie, proză, visând să devină scriitor. De fapt, fie că o spun fie că nu, mai toţi studenţii de la Litere (de la Filologie, pe vremea mea) îşi fac planuri de afirmare literară, aspiră la o carieră de scriitori, şi unii chiar şi ajung scriitori, iar alţii, de bine de rău critici literari, ca subsemnatul. Nici mai puţin, dar nici mai mult, spre a răsuci butada celebră a lui E. Lovinescu.

Încă student, aşadar, aveam unele relaţii cu lumea literară a epocii, cu emisari ai acesteia, mai exact spus, cum erau foştii cursanţi ai Şcolii de literatură "Mihai Eminescu", instituţia proletcultistă faimoasă. În general, aceşti foşti cursanţi ai Şcolii de literatură fuseseră plasaţi, după absolvire, prin redacţii, prin edituri sau prin alte instituţii culturale, dar erau şi unii care hotărâseră să-şi continue studiile la Filologie, devenindu-ne astfel colegi ceva mai vârstnici. Aceştia îşi făcuseră oarecari legături în lumea literară, cunoşteau scriitori afirmaţi, porniţi ei înşişi pe drumul afirmării, cum se spunea în limba de lemn de atunci, căci publ