Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVENDICARILE PERSONALULUI DIN INVATAMANT SUNT DEPARTE DE A FI REZOLVATE

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 3 aprilie 2002 ·

- Social - nr. 65 / 3 Aprilie, 2002 In speranta ca vor avea un cuvant mult mai greu in fata guvernantilor, in rundele de dialog pe care le poarta in vederea solutionarii revendicarilor pe care le au, sindicalistii din invatamant, respectiv cele 4 federatii, au constituit Alianta Federatiilor din Invatamant. Desi cadrele didactice au protestat si prin organizarea unei greve generale de o zi, revendicarile lor sunt departe de a avea un raspuns din partea guvernantilor. Ieri si azi, la Bucuresti, se poarta noi convorbiri, solicitarile sindicalistilor ramanand aceleasi, respectiv majorarea salariului de referinta la 1.800.000 lei concomitent cu stabilirea unei alte grile de salarizare a personalului din invatamant, prin noua Lege a salarizarii bugetarilor; anularea HG prin care sporul rural a fost "masacrat", bani care, de altfel, asigura majorarea de 5 % a salariilor de care face atata caz guvernul, si, mai nou, mentinerea actualelor norme de predare. La aceasta ora, dupa spusele conducerii Federatiei sindicale "Spiru Haret", solicitarea de a beneficia de tichete de masa nu mai este de actualitate, deoarece contravaloarea acestora ar urma sa fie suportata tot din banii personalului din invatamant. Sindicalistii nu cred in noua grila de salarizare, pe care a cerut-o ministrul finantelor a fi prezentata pana in data de 4 aprilie, ei sustinand ca, de fapt, "cei de la putere vor sa ne pacaleasca", dupa cum sustine dl Dumitru Chilom, presedintele Federatiei sindicale amintite. Mai mult, Alianta sindicala crede de cuviinta ca majorarea de salarii, preconizata pentru la toamna, e vorba de o indexare cu 12 % a salariului, sa se faca acum, urmand ca in toamna sa se aplice noua grila de salarizare. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, se pare ca, pana la urma, calea de impacare ar fi pe undeva pe la mijloc, adica sindicalistii urmand sa renunte la o parte a

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 4 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Incendiu de amploare într-o pădure din Argeș! A fost solicitat și sprijinul unui elicopter Black Hawk (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de vegetație a izbucnit astăzi într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș. Potrivit IGSU, pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de

A fost semnalată prezența unui urs la Bicaz Chei: a fost transmis RO-Alert

Ceahlaul acum 39 minute
În jurul orei 15:55 a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Bicaz Chei, în apropierea unei cabane. „ISU Neamț a transmis mesaj RO-Alert cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului și a direcționat la locul indicat un

"Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 în ciuda criticilor sale la adresa serialului

News.ro acum 2 ore
Filmările celui de-al cincilea sezon al serialului de succes "Emily in Paris" vor începe în luna mai în capitala Italiei, înainte de a reveni în Franţa în această vară, a anunţat The Hollywood Reporter. Majoritatea distribuţiei serialului se va înto

ÎPS Teodosie va aduce lumina în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța din largul Mării Negre

Libertatea acum 2 ore
În noaptea de Înviere, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va aduce Sfânta Lumină din Marea Neagră la Constanța. Potrivit News, Arhiepiscopul Tomisului va sosi în Portul Tomis în jurul orei 23.25 și va oferi lumina credincioșilor lângă altarul de vară al

Cătălin Predoiu, reacție în cazul tânărului mort de supradoză: Sunt profund afectat / Combaterea traficului de DROGURI este o prioritate clară a MAI

Gandul acum 2 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de drogu

Jeff Bezos și-a vândut conacul din Seattle cu 63 milioane dolari/Unde se află „Buncărul miliardarilor”, zona superexclusivistă în care locuiește acum

Gandul acum 2 ore
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a încheiat recent o tranzacție spectaculoasă pe piața imobiliară din statul Washington. Acesta a vândut conacul său din Seattle pentru suma de 63 de milioane de dolari, stabilind un nou record local, potrivit Puget Sou

Ucraina impune sancţiuni firmelor chineze după ce a acuzat Beijingul că înarmează Rusia. Cum răspunde China acuzaţiilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ucraina a impus vineri sancţiuni împotriva a trei companii chineze, la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că China ar fi furnizat arme Rusiei. Ministerul chinez de externe a respins vineri acuzaţia lui Zelenski ca nefondată, scri

Copil de 11 ani, rănit într-un accident rutier în județul Neamț

Ziua Constanta acum 2 ore
Un copil de 11 ani a ajuns la spital după ce afost implicat într-un accident rutier în comuna Horia, județul Neamț. Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 10:30, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs în satul Cotu Vameș din comuna Ho

Un român din Italia, care a pretins că este notar, a reușit să obținut zeci de mii de euro de la victimele sale

Gandul acum 3 ore
Un român din Verona, Italia, a reușit să înșele mai multe persoane, după ce a pretins că este notar. Acesta a falsificat documente și a reușit să câștige zeci de mii de euro, sume pe care nu le-a declarat. Unitatea de Poliție Economică și Financiară

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°