Astazi, jandarmii sarbatoresc 152 de ani de la infiintarea Jandarmeriei Romane. Cu aceasta ocazie, conducerea Comandamentului Judetean de Jandarmi Iasi a anuntat ca un numar de 85 de persoane din unitate au fost trimise la specializare la Bacau. Nu este pentru prima data cand jandarmii ieseni merg la stagiul de pregatire de la Bacau, care este premergator misiunilor din Iugoslavia. Pana acum insa, nici unul dintre cei care au facut antrenamentele de pregatire nu a avut sansa de a pleca in contingentul celor cu misiuni. Colonelul Constantin Vieriu, comandantul unitatii, spera ca, in acest an, subalternii sai vor avea ocazia de a pleca in luna iunie in Bosnia-Hertegovina in misiuni de mentinere a pacii. In acest moment, doar trei judete din tara, Bacau, Brasov si Constanta, ofera conditii pentru antrenamentele celor care pleaca in deplasare. O alta speranta a colonelului Vieriu este ca in unitatea sa sa aiba numai cadre profesionalizate, adica sergenti angajati. "Din ceea ce stiu pana acum, la Iasi vom avea o unitate doar de jandarmi angajati, dar pana atunci mai avem de asteptat. In acest sens, primul pas va fi facut la Bacau, unde se pare ca este cea mai mare nevoie de astfel de personal pentru paza magistralelor petroliere", a declarat comandantul unitatii de jandarmi.
Angela MAFTEI
Astazi, jandarmii sarbatoresc 152 de ani de la infiintarea Jandarmeriei Romane. Cu aceasta ocazie, conducerea Comandamentului Judetean de Jandarmi Iasi a anuntat ca un numar de 85 de persoane din unitate au fost trimise la specializare la Bacau. Nu este pentru prima data cand jandarmii ieseni merg la stagiul de pregatire de la Bacau, care este premergator misiunilor din Iugoslavia. Pana acum insa, nici unul dintre cei care au facut antrenamentele de pregatire nu a avut sansa de a pleca in contingentul celor cu misiuni. Colonelul Constantin Vieriu, comandantul unitatii,