Discuţiile despre modificarea Constituţiei au mai pierdut din intensitatea mediatică pe care o aveau acum cîteva luni. Se pare că s-a sfîrşit încă o repriză a acestui meci - e pauză. Pînă acum, meciul revizuirii legii fundamentale s-a jucat politic sau, mai precis, politicianist. Mă grăbesc să adaug că nu uit nici o clipă că o lege, şi Constituţia nu e altceva, este întotdeauna un produs politic şi că autorii unei legi exprimă, în manieră politică, voinţa alegătorilor lor în legătură cu organizarea cetăţii. Există teorii solide care spun că o Constituţie este, în esenţă, un pact politic. Ceea ce vreau să spun, însă, este că a trata Constituţia ca pe un fel de produs conjunctural, eventual ca parte a unor aranjamente politice mărunte şi fără anvergura constituţională, e o greşeală. Şi, mi-e teamă, lucrurile încep să se contureze în acest sens. Constituţia este, fundamental, o viziune. Mai mult ca orice altă lege, ea desenează proiectul unei societăţi, ea vorbeşte despre cum trebuie să fie cetatea. Pentru ca viziunea să aibă contur şi să se respecte, e nevoie de politicieni oneşti care să nu o lase să devină un text etnic, plictisitor şi de experţi, care să nu o lase să fie o halucinaţie. La noi, modificarea Constituţiei a devenit un fel de joc de cabinet, o bună ocazie pentru "strîmbe" dîmboviţene, un lung prilej de vorbe şi de ipoteze, vorba poetului. Îndrăznesc să sugerez aici că o revizuire a textului constituţional în afara unui serios studiu de antropolgie juridică, de pildă, mi se pare de la bun început opera unor urechişti, care pot avea chiar şi talent, dar care oricît de bine ar stăpîni instrumentul şi oricît de virtuoz ar produce sunetele, sînt complet incapabili să scrie o simfonie. Or, Constituţia trebuie să fie o simfonie (în fine, măcar o sonată) şi nu o geampara sau, mai grav, o manea (sper că acesta este singularul corect al substantivului "mane