Un parc de distracţii pe nume Dracula Land e pe cale să se construiască în România, lîngă cetatea medievală a Sighişoarei, în inima Transilvaniei. Părerile despre proiect sînt împărţite. Există, uşor de prevăzut, opoziţia Bisericii Ortodoxe Române, care consideră demersul lucrarea Satanei. Mai există şi opoziţia celor care apără acurateţea istorică, susţinînd că Dracula al lui Bram Stoker şi confraţii lui hollywoodieni nu au nici în clin, nici în mînecă cu Vlad Ţepeş, sursa de inspiraţie a lui Stoker. Ţepeş a fost, s-o recunoaştem, un personaj de interes macabru, care a dat o întrebuinţare plină de fantezie duşmanilor săi, trăgîndu-i în ţeapă, în rînduri lungi, în faţa armiei turceşti în înaintare. Dar nu era nici pe departe băutorul de sînge fără de moarte. Istoria, spun criticii locali, este o alcătuire fragilă, care poate fi pusă la pămînt de orice intruziune comercială a lumii moderne. Fantasticul, care se găseşte din belşug în Transilvania, este considerat de domeniul folclorului şi e pus la locul lui în ţarc specializat. Mult mai interesante sînt reacţiile uimite ale americanilor, care ridică o sprînceană ironică şi uşor alarmată de idee, ca atunci cînd ţăranii pun mîna pe castel. Dracula, spun sprîncenele, este un produs pe care noi ştim cum să-l mînuim, dată fiind îndelunga noastră experienţă în a transforma orice în kitsch şi a mai şi rîde de el. Pe de altă parte, culturile aborigene trebuie puse la adăpost nu numai de imperialismul cultural, ci şi de propria lor tendinţă, recent dezvoltată, de a se juca un pic cu trecutul şi a scoate nişte bani din asta. Ideea că bătrînul vampir, care vine dimineaţa,

la micul dejun, cu Prince Chokula şi pleacă foarte tîrziu noaptea, cu sufletul fecioarei, poate fi reclamat de locul naşterii sale răneşte, pe de o parte, standardele duble ale îngrijorării culturale pentru tradiţiile altora şi, pe de alta, satisf