Dacă se întîmplă (la noi se mai întîmplă) să nu găseşti cutare lucru banal care, ca orice cutare lucru banal, este imposibil de procurat în magazinele ticsite deja de căutări mult prea insistente, eşti îndreptat de prieteni, cunoscuţi, sau chiar de către unii vînzători atipici, "la ruşi". La ruşi găseşti de toate. Găseşti robinete, cercei, găseşti bigudiuri cu parafină sau puzzle-uri de cincizeci de mii-o sută de bucăţi, foi de plăcintă, salam, perne, ojă ieftină şi bună, telefoane, garnituri de baie, yale, ciorapi, praf de copt... Vînzătorul basarabean este la fel de pitoresc ca şi marfa pe care o comercializează. Diferit de tarabagiii mioritico-orientali, e jovial, bine dispus mereu, mereu la datorie şi încîntat întotdeauna să stea la taclale cu clientul. Îşi laudă marfa, mai ales preţul ei, dar nu te sileşte să cumperi. Te lasă chiar să alegi, să nu cumperi din prima, şi, fără nici o supărare, chiar cu bucurie că te-ai întors la el, îţi oferă produsul, după periplul prin piaţă sau a doua zi. Îţi doreşte întotdeauna la plecare o zi bună, chiar dacă este obosit sau înfrigurat şi te mai pofteşte pe la el. Atît comercianţii de asfalt, de pe lîngă gurile de metrou, cît şi cei din piaţă. În Crîngaşi, "la ruşi" e undeva în spatele pieţei. Tarabele sînt înghesuite, produsele stau claie peste grămadă. Au venit cînd nimeni nu utiliza spaţiul; atunci basarabenii migratori îşi desfăşurau marfa pe toate tarabele. Lumea începuse să prindă gustul produselor ruseşti, mai ieftine decît cele găsite în magazin, de o calitate comparabilă prin preţ, iar vînzările mergeau chiar bine. Cu timpul însă comercianţii basarabeni au fost restrînşi la doar jumătate de spaţiu, cedînd restul, cu o generozitate de nevoie, băştinaşilor mai "dibaci" într-ale negoţului. "A fost o perioadă cînd pe aici nu mai vedeai picior de rus", îmi spune o doamnă care, binenţeles, cumpără de la ei, de ce