Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabrica de tămîie

Publicat in Dilema Veche, vineri 5 aprilie 2002 ·

La fabrica de tămîie se lucrează în trei schimburi. Nu există producţie pe stoc şi nici plan: ideea e să facem cît mai multă. Fiecare gram e aşteptat de mult de beneficiar, iar specula a ridicat preţurile la niveluri scandaloase. Cînd bagă tămîie în cîte un magazin, se aşează la coadă nu strada ori cartierul, ci toată ţara. Tămîia, doamnelor şi domnilor, e o comoditate spirituală fără de care nu mai putem trăi. Nu-i vorba, reclama are şi ea un rol în această dependenţă. Medici şi profesori au apărut la televizor şi i-au exaltat virtuţile. Cărţi scrise de academicieni cu păr alb şi îndelungată activitate de cercetare i-au fundamentat efectele curative. Istorici cu ochelari groşi au povestit cui a stat să-i asculte ultimii 2000 de ani de veselă folosire a ei. În sfîrşit, vedete de cinema şi cîntăreţi de muzică uşoară (de făcut, nu de ascultat) au mărturisit că le place tămîia şi c-o folosesc în fiecare zi. Mai mult, plicul cu tămîie e acceptat peste tot, de la doctor şi pînă la judecător, de la comisia de licitaţie şi pînă la consiliul de administraţie. Pusă la frigider, tămîia se păstrează oricît şi poate fi folosită imediat, fără decongelare. Scoasă la uscat în balcon, ea provoacă invidia vecinilor şi creşte riscul unei spargeri de locuinţă. Din nenorocire însă, această substanţă nu există liberă în natură. Importul e şi el îngreunat, nu de bariere vamale, ci culturale: ne e greu să înţelegem (ori să iubim) tămîia altora. Fumul ei ni se pare prea vaporos, mirosul prea diafan. Tămîia bună trebuie să ardă precum anvelopa şi să miroasă pînă în satul ori cartierul vecin. Şi, mai mult decît orice altceva, ea trebuie să facă impresie, să schimbe ceva în interlocutor. Tămîia e inscrisă în Constituţie, are o lege specială, cîteva ordonanţe de urgenţă şi norme de aplicare. Acestea din urmă rămîn şi cele mai controversate: unii susţin că tămîia în strat gros şi vizi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA: Mii de oameni au manifestat la Washington împotriva învestirii lui Trump

News.ro acum 9 ore
Câteva mii de persoane, majoritatea femei, s-au adunat sâmbătă la Washington pentru a protesta faţă de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, unele purtând pălăriile roz care au marcat protestul mult mai amplu faţă de prima sa învestire în 2017

Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani

Mediafax acum 11 ore
Strabag a declarat vineri seara că şeful în vârstă de 44 de ani a murit „complet neaşteptat”. Decesul a fost „brusc şi neaşteptat”. Compania de construcţii cu sediul la Viena nu a oferit alte detalii. Haselsteiner avea trei copii, potrivit Ziarului

Sebastian Burduja: La această oră, energia eoliană este cea mai importantă resursă din mixul energetic de producţie

Mediafax acum 10 ore
El a mai spus că, în viziunea sa, una din atribuţiile unui ministru este să informeze publicul şi să explice lucrurile. „Energia e un domeniu tehnic, dar avem nevoie de ea în fiecare clipă. De aceea, voi continua să explic cu fiecare ocazie cum func

SuperLiga: Remiză între Oțelul Galați și Petrolul Ploiești

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în etapa a 22-a din SuperLiga. Lotul Oțelului a suferit numeroase modificări în această perioadă de transferuri, cea mai importantă producându-se pe banca tehnică

UPDATE - Maramureş: Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa prin munţi au solicitat ajutorul autorităţilor române. Echipe ale Salvamont şi Poliţiei de Frontieră intervin / Ei au fost găsiţi într-o zonă accidentată şi cu depuneri de zăpadă - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi, în judeţul Maramureş, au solicitat ajutorul autorităţilor române după ce au constatat că nu ştiu unde se află. Salvamontiştii maramureşeni intervin, sâmbătă seară, alături de poliţiş

Cutremur cu magnitudinea 3.9, produs sâmbătă în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 126.8 km

News.ro acum 13 ore
Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului transmite, sâmbătă, că la ora 16:36:03 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 126.8 km. ”În

Amazon suspendă livrările cu drone în SUA după incidente în timpul testelor

Mediafax acum 8 ore
Amazon a oprit livrările cu drone în Statele Unite, după ce două incidente recente au avut loc la un centru de testare din Pendleton, Oregon. Potrivit Bloomberg, în decembrie, două drone s-au prăbuşit în condiţii de ploaie, în timpul unor teste. Înt

Donald Trump a anunțat ce va face cu privire la interzicerea TikTok în SUA. „Este adecvat”

Ziare.com acum 10 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă, 18 ianuarie, că „cel mai probabil” va acorda TikTok o amânare de 90 de zile de la o potențială interdicție după ce va prelua luni funcția. „Prelungirea cu 90 de zile este ceva ce se va face

Donald Trump lansează criptomoneda $TRUMP

Mediafax acum 11 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat lansarea criptomonedei $TRUMP, un aşa-numit „meme coin”, destinat să capitalizeze popularitatea preşedintelui şi a mişcării pe care o reprezintă. Anunţul a fost făcut pe platformele Truth Social şi X

Handbal feminin: Gloria Bistriţa a fost învinsă de Podravka, scor 26-25, în Liga Campionilor

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de formaţia Podravka Vegeta, scor 26-25 (15-15), într-un meci contând pentru etapa a X-a din grupa A a Ligii Campionilor. Principalele marcatoare ale meciului au fost M

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Iasi
acum

dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
mar.

2°/8°
mie.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

1°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°