convorbire cu Mihai PASCU,
secretar general de redacţie, "România literară" A suspecta realitatea de trucaj şi dedesubturi ne-a intrat mulţi ani în obicei, ca un reflex de minimă prudenţă. Dar înainte de a suspecta noi realitatea în care trăiam, realitatea însăşi a început să se bănuiască de tot felul de fapte rele şi viclenii. A sta de vorbă cu un străin presupunea trădarea patriei, prosperitatea cuiva era neapărat rezultatul hoţiei, orice singuratic "sfida colectivul" ş.a.m.d. După ce am făcut vreme îndelungată un antrenament de suspiciune, am învăţat să citim printre rînduri: orice recoltă record anunţată la televizor vestea, de fapt, o nouă raţionalizare a produselor de bază, orice răsunător succes în zootehnie urma să alunge carnea de pe piaţă, iar ceea ce era "refuzat la export" reprezenta un articol de bună calitate, incomparabil cu ce se găsea în comerţ. Anii noştri semănau tot mai mult cu un doboş-tort căruia îi contemplam bănuitori straturile şi nu-i găseam gustul.
O ştiinţă zadarnică? Stimate domnule Pascu, credeţi că obiceiul nostru de a ne informa mai mult din presupuneri decît din ceea ce citim/auzim ne mai este astăzi util? În orice caz, pe tineri nu-i mai interesează treaba asta. Exprimarea directă ţine loc de orice "şopîrlă", cum se spunea altădată. Încercarea de a spune/a citi învăluit nu cred că mai tentează acum; de altfel, au dispărut şi reperele la care cititorul/telespectatorul se raporta înainte vreme. Numai ce se vede capătă importanţă, numai afirmaţia directă are impact, chit că uneori ea poate fi inexactă. Pentru cititorul de ieri, erau semnificative şi enumerările numelor dintr-o ştire, absenţele dintr-o fotografie oficială erau interpretate în fel şi chip. Devenisem "analişti" vrînd-nevrînd. Un tînăr ziarist de azi nu-şi face probleme nu doar cu ierarhizarea numelor dintr-o ştire, dar, cîteodată, nici cu transcrierea lor
