Un cocos pe nume Cipi. Era o zi mohorata intr-un martie confuz, amestecand ploaia trista cu lapovita rece. Catre seara, frigul imputinase trecatorii, iar zidurile caselor imprumutasera si ele ceva din uratenia acelei zile, care se consuma anost, ducand cu ea gandurile noastre de oameni strabatuti de...
Un cocos pe nume Cipi
Era o zi mohorata intr-un martie confuz, amestecand ploaia trista cu lapovita rece. Catre seara, frigul imputinase trecatorii, iar zidurile caselor imprumutasera si ele ceva din uratenia acelei zile, care se consuma anost, ducand cu ea gandurile noastre de oameni strabatuti de griji. Asemeni lor, as fi putut trece si eu grabit spre casa, printre balti, noroaie si gunoi, dar ceva inexplicabil m-a oprit din drum. Sa fi fost o soapta, un suspin ori o lumina albastra? Am intors capul privind inapoia mea. La cativa pasi, pe un morman de moloz... o colivie. O colivie murdara in care se afla, ud si teapan, un puisor de gaina. Zacea cu ochii inchisi si gherutele stranse, cuprins de raceala ucigatoare a ploii.
Privindu-l, un gand caustic mi-a scapat, zburand catre aceia care au lasat in frig un trup atat de mic si de plapand. Totusi, "renovata", colivia ar putea fi locuita si de un papagal viu colorat sau de un canar cantaret - am gandit -, asa ca am luat-o in ideea unei surprize pe care sa o fac fetitei mele. Iar pe nefericitul puisor, fara sa stiu daca mai traieste, l-am asezat in batista, apoi in san, aproape de caldura si bataia inimii. Dupa un timp, am simtit sub haina o zvacnire si am inteles atunci ca viata ramane negresit o minune dumnezeiasca. Acasa, un adevarat serviciu de reanimare a intrat in alerta de grad zero. Am fost un doctor iscusit si fiica mea - o asistenta de nadejde. Iar la capatul eforturilor noastre, rasplata a venit ca o implinire: desi nu se putea misca inca, "pacientul" a deschis ochii, privind din cac
