Desi nu sintem, teoretic, in an electoral, primavara 2002 se caracterizeaza prin reconturarea scenei politice, atit la nivelul orientarilor si programelor de actiune, cit si la cel al actorilor politici, aflati, unii dintre ei, in plina ebulitie. Efervescenta creatoare de programe si planuri de actiune – mai efemere decit toate modele la un loc – a PSD din ultima vreme este revelatoare in acest sens. Dupa ce a agitat spiritele, punind ca prioritate a guvernarii revizuirea Constitutiei, PSD a inaugurat colectia de primavara cu ultima tendinta, intitulata sugestiv si atit de original „plan de actiune“ in vederea aderarii la NATO. PSD este, fara doar si poate, in cautarea unui nou profil – cautare inceputa, fireste, o data cu absorbtia oficiala a PSDR si cu schimbarea titulaturii intr-una cu valente curat europene. Asa cum vrea de altfel sa apara, macar la nivelul organismelor europene si al reprezentatilor lor. Se pare ca partidul de guvernamint reuseste sa atinga prin demersurile sale coarda sensibila a emisarilor europeni, de vreme ce guvernul lui Adrian Nastase a reusit sa o imbuneze pina la induiosare pe glaciala baroneasa Nicholson.
Daca discursul pentru urechile europene reuseste sa-si atinga tinta, nu acelasi lucru se poate spune despre felul cum negociaza PSD-ul relatiile cu partenerii de guvernare sau cu partidele din opozitie. Pentru ca mai nou, agitatia de pe scena politica romaneasca tinde sa cuprinda si alti actori decit partidul de guvernamint. Astfel, liberalii se confrunta cu anumite framintari care au debutat, cel putin la scena deschisa, cu retragerea lui Theodor Stolojan de la candidatura pentru Cotroceni in 2004. Gestul sau – trecind peste motivatia bizara pe care a oferit-o fostul prim-ministru si fostul candidat la presedintie, anume ca decizia sa a fost declansata de semnalele date de Emil Constantinescu in directia unei reveniri pe