Sa ne reamintim: la inceputul anilor ’90, noua structura de putere care luase locul regimului comunist, provenind in majoritate din rindurile al doilea si al treilea ale fostului Partid Unic, avea un suport popular foarte larg, dar era in mare criza de legitimitate simbolica. Nu e cazul aici sa intram in amanunte. Pe moment merita atentie o anumita procedura folosita intens in epoca: tehnica asa-numitelor „contra-manifestatii“. De cite ori fostii dizidenti anticomunisti, elita intelectuala, studentimea, partidele istorice resuscitate dupa 22 decembrie 1989 protestau in strada impotriva comportamentului abuziv, cu vechi reflexe totalitare sau doar haotic al noii puteri, liderii Frontului Salvarii Nationale „emanat“ din revolutie organizau repede o „contra-manifestatie“. Ca-n vremurile leniniste ale bolsevismului, muncitorimea era chemata sa demonstreze ca intelectualii n-au dreptate, ca poporul ii sustine pe noii conducatori. Asa au intrat in politica postcomunista, pe 28-29 ianuarie 1990, mai intii uzinele bucurestene, apoi minerii, descinsi in Capitala pentru a face „ordine“ – si reveniti de citeva ori, dupa cum se stie. Tehnica a mai fost folosita si in alte operatiuni conexe: dupa Proclamatia de la Timisoara din martie 1990, a urmat, rapid ticluita de catre FSN, o Proclamatie de la… Podul Inalt! – fireste, pro-FSN… Pe acest model, aveau sa se infiinteze rind pe rind contra-publicatii, contra-ONG-uri, contra-institute politice, contra-sindicate etc. etc. Mai frecvent in prima parte a anilor ’90, din ce in ce mai rar din 1996 incoace, dupa ce, in urma primei rotatii la guvernare, si cu atit mai mult astazi, dupa a doua, societatea romaneasca a devenit ceea ce se numeste o „democratie functionala“, imperfecta, cu mari probleme care ramin inca de rezolvat, insa cu o viata institutionala din ce in ce mai normala.
Ultimele aplicatii ale tehnicii contra-man
