Fotbalul e însa un joc complicat, iar jocurile sunt una din cele mai ciudate ocupatii ale omului. Iata de ce memoria numelor si a numerelor ne poate face rost de o legitimatie la masa presei, dar ne lasa închisi pe din afara fotbalului. Istoria fotbalului nu e istoria rezultatelor (asa cum istoria nu e suma datelor istorice). Istoria fotbalului e altceva. E aparitia repetata a frumusetii. Uneori numim aceste aparitii geniu tehnic, alteori talent. Uneori aceste aparitii lasa în urma si rezultate, trofee sau alte forme de confirmare publica. Insa esenta acestor aparitii care definesc istoria fotbalului e profund personala. Cu alte cuvinte, nu rezultatele ne spun ceva despre mersul fotbalului, ci o pasa a lui Cruyff, o deviere a lui Tostao sau o deschidere dictata de Dobrin. Din acest punct de vedere (singurul în stare sa ne spuna ceva despre misterul fotbalului), istoria ultimilor 30 de ani (singura pe care o cunosc în mod direct) arata în felul urmator: o galerie de fotbalisti care lovesc mingea, cu piciorul bineînteles, dar simt si exprima ceva frumos, au adica o "idee" care schimba fulgerator tot ce stim despre fotbal si limitele lui.

Intelegem atunci ca fotbalul e ceva ce nu ne imaginasem înca. Pana la urma e vorba - repet - de modul în care fotbalistii pe care ne-am obisnuit sa îi numim "genii tehnice" lovesc mingea. Acest moment uluitor, aceasta revelatie instantanee seamana, daca nu cumva e totuna, cu fraza care anunta din prima pagina un scriitor mare. In literatura, Caragiale povesteste pataniile grozave ale d-lui Lefter Popescu si intra în subiect povestind cuminte ca: "Era seara; omul sedea la masa cu consoarta sa în salita de intrare, vorbind în ticna despre cum se scumpeste viata din zi în zi, cand, aude o birja oprindu-se-n poarta...". Si e de ajuns. Presimtim ca, odata cu trasura, vin vesti grozave ce vor strica linistea d-lui Lefter. Am afla