- Social - nr. 70 / 10 Aprilie, 2002 Asociatia Internationala a Studentilor in Economie si Management (AIESEC) a prezentat, ieri, celor aproximativ 70 de studenti targumureseni, prezenti in aula Universitatii "Petru Maior", Programul International de Practica Studenteasca. Acesta le ofera posibilitatea de a efectua stagii de practica la companii sau organizatii din strainatate, in domeniile: management, tehnic si de dezvoltare. Stagiul poate dura intre doua si 18 luni, AIESEC cautand, contra unei taxe ce variaza intre 75 si 125 de dolari (in functie de durata programului), angajatorul cel mai potrivit intr-o retea ce cuprinde tari din intreaga lume. Practicantul va primi asistenta din partea asociatiei pe parcursul intregului program, asigurandu-i-se, totodata, un salariu (salariul minim platit practicantului este salariul mediu pe economie/companie) pentru activitatea depusa. Asociatia considera programul o alternativa demna la conditiile in care tinerii romani pleaca sa lucreze in strainatate, alternativa ce le permite perfectionarea studiilor academice si castiguri substantiale de bani. AIESEC este, de peste 50 de ani, principala sursa de studenti sau absolventi, la nivel mondial, ce ofera companiilor personal pe termen scurt, in domeniile economic si tehnic, guvernamental sau neguvernamental. Aceasta functioneaza in 700 de universitati din 80 de tari, de doi ani fiind prezenta si in Targu-Mures. Alex Cristescu - Social - nr. 70 / 10 Aprilie, 2002 Asociatia Internationala a Studentilor in Economie si Management (AIESEC) a prezentat, ieri, celor aproximativ 70 de studenti targumureseni, prezenti in aula Universitatii "Petru Maior", Programul International de Practica Studenteasca. Acesta le ofera posibilitatea de a efectua stagii de practica la companii sau organizatii din strainatate, in domeniile: management, tehnic si de dezvoltare. Stagiul poate dura int