Dicţionarul de psihanaliză al lui Élisabeth Roudinesco şi Michel Plon este, după cel de referinţă freudiană al lui Laplanche şi Pontalis şi după cel "în dialect freudo-lacanian" coordonat de Roland Chemama la Larousse, cel de-al treilea tradus în ultimii opt ani (de remarcat că toate trei din limba franceză). O asemenea frecvenţă reprezintă un semn foarte bun pentru evoluţia psihanalizei în România. Devine tot mai evident că după parcursul preponderent speculativ şi aplicativ al anilor '90, am ajuns în prezent nu doar la un nivel al acumulărilor fundamentale, de o mai accentuată relevanţă clinică, dar şi la ora preluărilor critice, apreciabile nu atât ca un progres în plan local, ci mai întâi de toate ca o determinantă a discuţiilor şi a disputelor psihanalitice în genere. Pentru că trebuie spus că nici operele acestei ştiinţe comprehensive de o mare subtilitate nu sunt, de foarte multe ori, cele mai univoce, nici conceptele ei mai iniţiatice nu excelează adesea prin transparenţă.

însă ceea ce provoacă într-un mod chiar mai direct competenţele autohtone rămâne echivalarea terminologiei. Situaţia emblematică se dovedeşte în acest caz transpunerea din limba germană a celor trei instanţe fundate de Freud potrivit cu cea de-a doua teorie a sa privind structura aparatului psihic: sine, eu şi supraeu. Pentru prima traducere a lui Freud în limba engleză, James Strachey alesese, nu fără controverse, o soluţie care până la urmă a avut câştig de cauză, anume echivalarea în latineşte a tuturor celor trei termeni prin id, ego şi superego. O dată cu abordarea în 1999 a impunătorului tratat al lui Thomä şi Kächele (semnalat, la vremea sa, în cadrul lecturilor la zi), traducătorii Editurii Trei renunţă, în ceea ce priveşte termenul das Es la traducerea prin sine şi recurg de acum înainte la mult mai derutantul - dar se pare că mai autenticul - se. Această opţiune este