Am văzut odată, în curtea unui ţăran, doi cocoşi bătându-se. Păreau fioroşi şi ocupau cu zbaterea lor întregul spaţiu, obligându-le pe paşnicele găini să se refugieze pe lângă garduri. îşi zburliseră penele, mărindu-şi neaşteptat de mult volumul, se atacau în aer, la o înălţime de peste un metru şi făceau un zgomot de vijelie dezlănţuită. Ţăranul s-a dus decis la ei şi i-a despărţit, ridicându-l pe fiecare în câte o mână:
- Ia uite, dom'le, a zis el cu umor, ce gălăgie fac cinci kilograme de carne de cocoş!
Folosirea unei cifre precise pentru indicarea greutăţii însumate a eroilor zilei a aruncat dintr-odată toată agitaţia lor de până atunci în derizoriu. Lupta terifiantă, plină de dramatism la care asistasem şi-a pierdut brusc importanţa. Nu fusese vorba decât de burzuluiala unor orătănii, din care, cu concursul unei gospodine pricepute, ar fi ieşit o ciorbă şi o piftie.
Aceeaşi nemiloasă şi sarcastică aducere la realitate o practică Ilie Şerbănescu în şocanta sa carte, recent apărută la Editura Universal Dalsi, România sub tirania cifrelor mici. Evocând agitaţia de care este cuprinsă clasa noastră politică ori de câte ori solicită, anunţă, salută sau doar aşteaptă un nou împrumut de la FMI, publicistul ne atrage atenţia: "Un tămbălău atât de mare la nivelul unei ţări întregi pentru doar 70-100 de milioane de dolari apare ridicol şi jenant." De ce? Pentru că "70-100 de milioane de dolari reprezintă nu mai mult decât ceea ce un club cu dare de mână şi care se respectă plăteşte pentru achiziţionarea a vreo doi fotbalişti de valoare."
Dar nu este vorba doar de campaniile susţinute cu surle şi tobe pentru obţinerea unor împrumuturi de la FMI (împrumuturi oricum mai mici - observă autorul - decât cotizaţia noastră la fondul atât de mult curtat!). Este vorba de tot ce s-a întâmplat după 1989, de întreaga epopee eroi-comică (şi tragică) de
