Nora Iuga este omul surprizelor. Cunoscută ca poetă şi traducătoare, şi-a uimit nu de mult cititorii cu un roman - autobiografic a spus critica - Sexagenara şi tînărul, carte îndrăzneaţă, de un erotism crud, salvat de vulgaritate sau de ridicol printr-un lirism îndelung exersat. în 2001 îşi publică jurnalul berlinez, Fasanenstraße 23 (Editura Vinea, 2001), mică bijuterie a genului, cu pagini de o sinceritate năucitoare. Jurnalul are în centru tot o experienţă erotică: sosită pentru trei luni la Berlin, în vara anului 2000, scriitoarea simte cum întinereşte, cum dobîndeşte altă strălucire în ochii oamenilor, cum se scutură de pieile străine şi grele ale vîrstei, pe scurt, se îndrăgosteşte. La fel ca în romanul amintit, şi în pagina de jurnal misterul îi aparţine bărbatului: identitatea lui este imprecisă, un german care ştie multe despre România, poate traducător, poate pictor abstract, un om de vreo 50 de ani cu gesturi sigure, introvertit, blazat, singuratic. Dragostea, platonică, este trăită ca-n adolescenţă: întîlniri, gesturi şi cuvinte legănate îndelung în memorie, aşteptări tremurate şi inconfundabila muzică interioară, a trupului. Cu o diferenţă notabilă, totuşi: trupul îndrăgostit e unul care are amintiri, care ştie, de aici unda de tragism şi de voluptate, ca-n înşelata de Thomas Mann.

Aş vrea să fiu fierbinte ca o vară bucureşteană. Să-mi dau trupul ăsta la întors, ca un palton uzat a cărui stofă e ca nouă pe partea nepurtată.

Dragostea tîrzie nu este o temă nouă, dar în literatura română perspectiva este aproape întotdeauna a bărbatului. De la versurile argheziene din poemul intitulat chiar Dragoste tîrzie: "De unde te-ai ivit să mă-mpresori/ Cu-atîtea stele şi cu-atîţi fiori? / Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia / Vedeam şi eu că ai putea/ Să fii copila mea./ Simţirea dragostei, ades nebună,/ Răzleţele streine le-mpreună,/ Şi