Tocmai când popimea părea să fi înţeles că într-o ţară bătută de Dumnezeu nu e tocmai potrivit să te aventurezi în construcţii faraonice, teoctiştii au ieşit din nou la atac. De data aceasta, cu mânecile suflecate şi cu dorinţa de-a nu ceda nici un milimetru din captură. Ştiu că a vorbi aspru despre faptele preoţimii într-o Românie în curs de dizolvare va fi taxat deîndată drept o "lucrare a Diavolului" şi un complot al ne-creştinilor împotriva smeritei turme a credincioşilor. Evident că astfel de eventualităţi mă lasă rece. Născut român ortodox, din familie de români ortodocşi, nu dau doi bani pe scornelile misticoide ale unei pături de profitori care-au găsit într-o ţară disperată terenul ideal al îmbuibării.

Dacă "sfinţii" şi "preasfinţii" (ca să nu mai vorbesc de "preafericiţii") de azi n-ar fi umilii funcţionari cu grade securiste de ieri, aşa cum susţine presa, aproape aş începe să cred în rolul plin de demnitate al instituţiei birocratic-hrăpăreţe numită Biserica Ortodoxă Română. Dar nu ştiu de ce trebuie tras încă un rând de piele de pe săracii ţării doar pentru că dl. Teoctist Arăpaşu a socotit c-a venit vremea să îndrepte răul comis pe vremea când nu cârtea în faţa Anticristului Ceauşescu, dărâmătorul-de-biserici. însă când aceşti substituţi de activişti politici au acaparat locuri-cheie în societatea românească, comportându-se cu o inimaginabilă lipsă de decenţă, parcă-mi vine să le spun ceea ce-ar merita: Vade retro! Din problemă individuală a fiecăruia dintre noi, politrucii cu sutane au făcut din religie echivalentul desfăşurarii actelor sexuale în public. Ei au confiscat şi batjocorit însăşi esenţa spiritualităţii umane: intimitatea.

Nu am, recunosc, o vastă experienţă a lumii monahale. Dar din ceea ce văd la televizor sau în diverse împrejurări publice, nu ţin minte să fi descoperit mai mult de doi-trei oameni ai bisericii care să