•In urma protestelor acestora, primarul Constantin Simirad a semnat ordinul de plata pentru a fi achitate datoriile de trei luni
Peste 30 de beneficiari ai venitului minim garantat din Iasi au demonstrat, ieri, in fata Primariei, pentru ca nu si-au primit deloc banii, pana in prezent. "De fiecare data cand venim la Primarie, ne trimit la posta sa ne luam banii. De la posta ne spun sa mergem la Primarie pentru ca nu a dat banii. Toti cei de aici am muncit 72 de ore pe luna, dupa cum spune legea. Nu avem ce manca", a declarat Ion Butnaru, unul dintre protestatari.
Initial, viceprimarul Vasile Dumitriu a motivat intarzierea platilor prin volumul mare de munca, necesar pentru a analiza toate dosarele solicitantilor. "Am avut de analizat, de la inceputul anului, peste 2000 de dosare. Intr-adevar, toti au prestat cele 72 de ore de munca in folosul comunitatii si trebuia sa-si primeasca banii, dar avem doar 8 angajati care se ocupa de aceasta problema. Trei dintre angajati au fost sanctionati cu 5-10% din salariu", a declarat Dumitriu.
Insa Simirad s-a gandit sa rezolve mult mai repede situatia. In urma protestelor, primarul Constantin Simirad a semnat ordinul de plata pentru a fi achitate datoriile catre toti benficiarii venitului minim care au executat orele de munca prevazute de lege. "Au fost diponibilizate 2,5 miliarde de lei pentru toti cei 2030 de oameni care au lucrat", a spus Simirad.
Constantin MAZILU
•In urma protestelor acestora, primarul Constantin Simirad a semnat ordinul de plata pentru a fi achitate datoriile de trei luni
Peste 30 de beneficiari ai venitului minim garantat din Iasi au demonstrat, ieri, in fata Primariei, pentru ca nu si-au primit deloc banii, pana in prezent. "De fiecare data cand venim la Primarie, ne trimit la posta sa ne luam banii. De la posta ne spun sa mergem la Primarie pentru c