- Cultural - nr. 72 / 12 Aprilie, 2002 Caragiale ar trebui sa fie, anul acesta cel putin, una dintre constantele preocuparilor noastre de-a tine treaz... spiritul. De-a veghea. Si asta din motive asupra carora nu e cazul sa insistam. Contand deci pe o intelegere a conjuncturii, imi voi permite sa ma apropii de un moment al vietii marelui creator, pentru care multi dintre cei ce-au avut privilegiul de a-i fi contemporani ar trebui sa roseasca; dac-ar mai fi in viata. In contextul campaniei antisimboliste de la inceputul secolului trecut, autorul Scrisorii pierdute a avut "proasta inspiratie" de a se fi referit, o data, pe un ton putin reverentios, dar atat de specific lui, in paginile Moftului roman, la unul dintre discipolii (si epigonii!) lui Macedonski. Sub titlul sugubat Un frizer poet si o dama care ar trebui sa se scarpine in cap, si semnatura Ion, ziaristul de exceptie publica - alaturi de un comentariu ironic, ce-i face cinste - poema in proza pe care tanarul Caion (prescurtare amicala a numelui Const. Al. Ionescu) o trimisese redactiei cu mentiunea ca e dedicata iubitei lui, si ca este inspirata de... parul acesteia. Poemul ii apare maestrului ca fiind "lirico-decadento-simbolisto-mistico-secesionist", scris de un trubadur "turbat de impresia stupefianta ce i-a provocat-o capelura d'auro-blondo-irizo-bronzata a aceleia care..." s.a.m.d. Autorul poemei era insa mai periculos decat isi inchipuia Conu Iancu, gandindu-se la varsta lui cruda. Profund ofensat in amoru-i propriu (se pretindea doar autor al unor importante opere stiintifice elaborate in limba franceza!), Caion publica, in numarul din 30 noiembrie al Revistei literare, un articol intitulat Domnul Caragiale, in care, dupa o introducere intesata de insulte, il invinuieste pe marele scriitor de plagiat; mai concret, se afirma acolo ca drama Napasta ar fi o imitatie servila a unei piese intitulata No