•Atat autoritatile locale, cat si cadrele medicale din mediul rural ar trebui sa se implice pentru a salva viata acestor copii •Anual, la Spitalul de Copii, ajung zeci de sugari cu intoxicatii cu nitriti •Uneori, viata acestora nu mai poate fi salvata
Infiltratiile cu nitriti in apa continua sa faca zeci de victime in randul sugarilor. Copiii intoxicati cu nitriti sunt din mediul rural si, nu de putine ori, acestia ajung la spital in stare foarte grava. Au fost si situatii in care sugari intoxicati cu nitriti au decedat. Lipsa unei educatii sanitare si dezinteresul autoritatilor locale si a medicilor de familie determina ca numarul intoxicatiilor cu nitriti sa fie in continua crestere. Primarul comunei, impreuna cu cadrele medicale, ar trebui sa fie cei dintai oameni care sa se ocupe de igienizarea fantanilor si inlaturarea, pe cat posibil, a cauzelor care duc la contaminarea apei cu nitriti. In judetul Iasi, in majoritatea comunelor, apa din fantani contine nitriti. Majoritatea mamelor folosesc in alimentatia sugarilor apa din fantanile contaminate. Anual, la Spitalul de Copii, numarul copiilor intoxicati cu nitriti depaste suta. Ieri, la Unitatea de Primire Urgente a spitalului amintit a fost adus un sugar de numai 26 de zile cu intoxicatie cu nitriti. Din cauza gravei intoxicatii, culoarea pielii bebelusului era albastra. "Starea de sanatate a sugarului este grava. Daca in ambulanta nu ar fi fost medic, copilul ar fi murit. Doctorul l-a intubat imediat, pentru a-i salva viata. Pielea copilului este albastra. I-am administrat antidotul si speram sa nu apara complicatii. Ar trebui tras un semnal de alarma pentru ca avem foarte multe cazuri de intoxicatie cu nitriti. De multe ori, viata sugarului nu mai poate fi salvata", ne-a declarat dr. Solanj Rosu, purtatorul de cuvant al Spitalului de Copii.
Mama micutului a dizolvat laptele praf cu apa