Dolores TOMA
Despre gradini si modurile lor de folosire
Editura Polirom, Colectia „Plural M“, Iasi, 2001, 240 p., f.p.
La intrarea in gradina
In camera de lucru, pe marginea canapelei, in autobuz (daca ai loc), in personalul Brasov-Teius (daca e cald), inainte de culcare sau dis-de-dimineata, ca remediu al surmenajului sau ca vitamina intelectuala (nu e vorba de un flacon), cartea Despre gradini… a lui Dolores Toma, profesoara de literatura franceza la Universitatea din Bucuresti si autoare a unor volume axate in general pe premodernitatea franceza si, mai recent, pe istoria mentalitatilor, se poate citi cu delicii mai mari numai in parcuri si gradini publice, in medias res. Privirea, aruncata cind pe paginile cartii, cind pe priveliste, ar transforma respectiva gradina intr-un muzeu al carui ghid te-ai trezi ca-l tii in mina. Pentru ca nu exista gradina publica bucuresteana care sa nu fie inventariata de autoare, cu ajutorul documentelor celor mai avizate, alese pe sprinceana. Pornind de aici, gradina ti s-ar infatisa ca un palimpsest. Te uiti la lacul din Cismigiu – vezi lebedele care inainteaza printr-o pasta verzuie (lacul de astazi) pe la 1860, petrecerile cu lautari sau delasatorii sacagii supravegheati la munca de jandarmi calari. Te plimbi de-a lungul Soselei Kiseleff – te trezesti calculind numarul copacilor si comparindu-l cu cel comandat in deceniul cinci al secolului XIX de Carl Friedrich Wilhelm Meyer – venit in Romania in 1843 si autor, moral in primul rind, pentru noi – al „Soselei“ si al Gradinii Cismigiu. Afli ca primele lebede decorative mincate intr-un loc public nu sint imperialii cycni vienezi, ci mult mai oropsitele lor surate cismigiene, sfisiate de ciini vagabonzi contemporani cu Eminescu.
In sfirsit, faptul ca la festivitati regale erau aduse canapele tocmai din spital iti confirma proverbia