Pe Henri Cartier-Bresson l-am descoperit in 1937-38, in revista Verve, o publicatie de mare arta la care colaborau cele mai prestigioase nume de artisti si scriitori ai epocii. Verve mi-a modelat tineretea, invatindu-ma sa privesc, sa vad, sa-mi cultiv sensibilitatea si sa discern. Calitatea exceptionala a reproducerilor – fie in alb-negru, fie in culori – din cuprinsul revistei a jucat un rol major in formarea mea culturala si artistica.
Cartier-Bresson si-a inceput cariera de fotograf in 1931. Asadar, cind l-am descoperit, nu avea indaratul sau decit sase ani de practica si experienta, dar era deja un artist foarte mare. Totul in discutia mea cu el a pornit de la o fotografie reprodusa in Verve, care ma impresionase in mod deosebit: il reprezenta pe cardinalul Pacelli, viitorul Papa Pius al XII-lea, in mijlocul unei multimi care il venera. In decupajul si punerea in pagina operate de revista, cardinalul aparea vazut din spate, pina mai jos de ceafa. Accentul cadea pe expresia oamenilor, in principal doua, trei personaje surprinse in prim-plan. Privirile, emotia lizibila pe fetele lor, dinamica miscarii rezumau intreaga personalitate a lui Henri Cartier-Bresson, asa cum avea sa mi se reveleze ea in discutia purtata cu dinsul si felul cum il prezint aici, expunindu-si principiile.
In ianuarie 1958 ma aflam la Paris si am avut norocul sa fie prezent si Cartier-Bresson in metropola. M-a primit cu multa bunavointa, in biroul sau de lucru de la „Magnum“, vadit interesat sa cunoasca un roman de dincolo de Cortina de fier, introdus cu pertinenta in problematica creatiei sale si care facuse deja cunostinta, sau avea sa faca foarte curind, cu unii dintre principalii asi ai fotografiei franceze de reputatie mondiala ai epocii: Gisèle Freund, Brassai, Doisneau (as fi vrut sa-l cunosc si pe Man Ray, dar era bolnav). Doream sa aflu o seama de amanunte legate d
