Nepotul meu Tudor are aproape sase ani, vorbeste foarte multe prostii, cinta niste cintece de-ti tiuie urechile si-ti dogoreste obrazul… in fine, un mic Goe, cu mentiunea ca n-a purtat niciodata costum de marinel. N-a purtat nici un fel de costum, nu l-am vazut si sper sa nu-l vad curind in costum negrisor cu cravata minuscula, asa cum sint imbracati copiii care vor sa para seriosi. De catre parinti si mai seriosi.
Cu citeva zile in urma s-a intimplat sa ramin singura cu tinarul domn si, ca sa mai potolesc cumva urgia verbala si fizica ce se propaga dinspre dumnealui, mi-am zis: trebuie sa-i citesc ceva. Ca daca ii povestesc, ma intrerupe si nici nu prea ma bazez pe harul meu de povestitor la gura sobei. Iau o carte serioasa, cu povesti celebre, cu poze frumoase si pagini lucioase. El poate se mai linisteste, poate il cuprinde catharsisul, iar eu imi aduc aminte de copilarie si de intimplarile minunate cu Frumoasa…, cu iezii, cu zina cea mica. S-a nimerit sa fie Tezaurul cu povesti de la Editura Aquila.
Si, vorba lui Puiu Calinescu din recent revazutul BD in alerta, „mama, deapana“. Dar ce sa depeni, ca in locul limbii frumos curgatoare si limpezi ca cristalul, ce mi-a fost dat sa ma aud citind? Ca: „Invitatia era valabila pentru cele doua surori, dar nu si pentru Cenusareasa“. Dar ca: „Un sobolan a fost transformat intr-o clipita intr-un vizitiu cu barba, cu un comportament impunator“. Si toate astea pentru ca „femeia nu o suporta pe fiica ei vitrega…“. Si totusi: „Cenusareasa, draguta din fire, isi ajuta surorile vitrege“. Ori eu n-am mai citit povesti de mult, ori asta e Cenusareasa repovestita pentru tinerii de viitor si eu nu ma prind la asa maniere verbale… Mai incerc.
Cu Sindbad marinarul nu mai continuu pentru ca „o furtuna imensa a izbucnit pe mare si ne-a deteriorat serios vaporul…“
Lucrurile iau o turnura urita in Frum
