Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carnea de miel necontrolata sanitar veterinar provoaca imbolnaviri grave

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 17 aprilie 2002 ·

•Trichina este doar una dintre bolile pe care le poate transmite ovina •Peste 200.000 de miei vor fi sacrificati pentru sarbatorile de Paste •Sacrificarea mieilor se va face in spatii special amenajate sau abatoare •Mielul se sacrifica dupa ce a implinit varsta de 21 de zile

Inspectorii sanitar veterinari au inceput programul de control pentru verificarea calitatii si modului de comercializare a produselor alimentare specifice sarbatorilor Pascale (oua, carne de miel, vopsea de oua). Sacrificarea mieilor trebuie sa se faca numai sub control sanitar veterinar si intr-o unitate de abatorizare autorizata. Cu acordul Directiei Sanitar Veterinare, pot exista si alte spatii destinate strict sacrificarii mieilor, in pietele agroalimentare. La nivelul judetului Iasi exista doua astfel de puncte, in localitatile Harlau si Raducaneni. "Oamenii aduc mieii vii in aceste piete, iar transportul trebuie sa fie insotit de document sanitar veterinar emis de medicul din comuna respectiva. Prin acest certificat se atesta ca, din punct de vedere clinic, efectivele de ovine si miei sunt sanatoase. Medicul veterinar care asigura asistenta in piata face examenul clinic la sosire si accepta introducerea mieilor in tarcuri. In piata trebuie sa existe spatiu de sacrificare avizat sanitar veterinar, precum si un macelar. Cumparatorul isi alege mielul si merge cu el la sacrificare, iar personalul sanitar veterinar face toate analizele si stampileaza animalul. Atunci exista garantia ca acea carne este buna de consum si nu prezinta nici un pericol de imbolnavire. Mieii se sacrifica si in abatoare, de unde se transporta in pietele agroalimentare si in macelarii", ne-a declarat dr. Vasile Hritcu, directorul Directiei Sanitar Veterinare.

Pentu saptamana dinaintea Pastelui, inspectorii vor amenaja spatii pentru ca mieii sa poata fi sacrificati si in pietele din orasele Pascan

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 39 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Finlanda propune o variantă pentru a stopa Rusia: "O parte a acordului să stipuleze că dacă încalcă încetarea focului Ucraina să devină automat membră a NATO"

Ziare.com acum 30 minute
Președintele finlandez Alexander Stubb a propus ca Ucraina să devină automat membră a NATO în cazul în care Rusia va încălca un acord de încetare a focului, reluând sugestia făcută de un senator american apropiat de președintele Donald Trump. Trump,

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Georgescu lovește din nou, spune că România nu are nevoie de fondurile UE: „Eu și poporul român îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu, despre asta vorbim, nu ne interesează”

Ziare.com acum 49 minute
Candidatul pro-rus la președinție, Călin Georgescu, a declarat într-un interviu acordat jurnalistei Natalia Morari din Republica Moldova că România nu are nevoie de fondurile oferite de Uniunea Europeană, comentând o situație ipotetică în care UE va

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°