Încă un motiv de bucurie naţională: în cel mult un an, leul nostru "gras" va deveni "tare" (ghilimele sunt obligatorii în ambele cazuri). Intenţia a fost anunţată cu surle şi trâmbiţe, după ce, în urmă cu câteva luni, începuse pregătirea psihologică a opiniei publice. După cum merg lucrurile, singura problemă e de natură tehnică: dacă să se taie trei sau patru din zero-urile care au îngreunat spinarea personalităţilor nemurite pe bancnote. Părerea mea e că ar trebui tăiate vreo douăzeci, pentru a stabili o echivalenţă decentă între valoarea pretinsă a leului şi puterea lui de cumpărare.

Că la mijloc e vorba de încă una dintre şmecheriile puterii nu e nici un dubiu: că doar şi dom' Isărescu e om şi nu degeaba a fost proptit de către cumătrul Iliescu înapoi la Banca Naţională. Şmecheria rezultă nu din retezarea zerourilor, ci din timing-ul avut în vedere de către doctorii în finanţe: începutul lui 2003. Adică un interval oarecum neutru, când urgenţa camuflării minciunilor din campania anterioară a mai pălit, iar vremea amorsării noilor minciuni electorale încă n-a sosit. Dacă Banca Naţională vizează în felul acesta "însănătoşirea" leului - şi nu, cum cred eu, câştigarea unei bătălii simbolice cu propria neputinţă - de ce aşteaptă atâtea luni? De ce nu trece la treabă chiar de mâine?

Aici e tot chichirezul: pentru că operaţia pregătită cu atâta pompă e încă una dintre afacerile aducătoare de câştiguri uriaşe pentru oameni aleşi pe sprânceană: înafara prosperităţii câtorva firme importatoare de hârtie şi cerneală pentru tipărirea bancnotelor, nu văd cine ar mai profita de renunţarea la biletele cu chipul lui Eminescu, Iorga, Grigorescu sau Aurel Vlaicu. Pentru omul de rând, e pură iluzie să-ţi imaginezi că dacă renunţi la zerouri ai scăpat şi de istoria nefastă care a condus la apariţia lor. Iar pentru propovăduitorii ideii e crasă ticăloşie: deşi s-a