În urmă cu un an, relatând despre ediţia a 36-a a Zilelor Cinematografice de la Solothurn, arătam că totul funcţionează aici cu precizia unui ceasornic elveţian, dar conform unui tipic cam monoton prin repetare. Iată, însă, că ajuns în al 37-lea an de existenţă, "conservatorul" Solothurn a ales... schimbarea. "Zilele... au rămas fidele Solothurn-ului, dar pentru asta au trebuit să ...se mişte", arăta Ivo Kummer, directorul festivalului, făcând aluzie la faptul că, începând cu aprilie trecut, s-au purtat aprinse discuţii în jurul "incapacităţii" (săli de cinema şi hoteluri) liniştitului şi pitorescului orăşel de pe malurile Aar-ului de a mai fi gazda acestei manifestări cinematografice, precum şi a candidaturii unor oraşe de mare tradiţie culturală ca Lucerna şi Berna pentru acest mult râvnit statut. Aşa se face că, anul acesta, Zilele cinematografice - numite acum, pur şi simplu, Zilele de la Solothurn - au căpătat o nouă identitate vizuală (vizibilă, mai ales, noaptea datorită afişajelor şi marcajelor luminoase), şi-au sporit locurile de desfăşurare (un fost manej a devenit o sală de cinema de 900 de locuri, clădirea unui vechi abator a fost amenajată ca sală de întruniri şi recepţii, iar localnicii au fost încurajaţi să practice sistemul de "zimmer-vermietung".

Dar, pentru cineaştii, cinefilii & ziariştii prezenţi în acest orăşel medieval helvet pentru a vedea filme şi, mai ales, pentru a discuta despre filme, adevăratele înnoiri au fost nu atât cele "la vedere", cât mai ales cele "ascunse" şi descoperite în sălile de cinema. Astfel, oferta de filme - care a fost deosebit de generoasă (ridicându-se la 250 de filme, faţă de 230 anul trecut) şi care, până la actuala ediţie se rezuma, îndeosebi, la producţia elveţiană (în genuri, formate sau suporturi diferite, în coproducţie sau nu) - s-a diversificat prin introducerea unei secţiuni de film consac