Integrare europeană

Obor. îmi sar în faţă nişte chivuţe strivite sub saci de rafie sintetică: "Cum ajungem la Europa?" (Deşi bănuiam că se referă la nişte depozite en gros situate pe Şoseaua Afumaţi, o clipă m-am gândit la analizele lui Havel). "Uite tramvaiul 21, chiar în staţie. Mergeţi până la capăt şi acolo, mai întrebaţi".

Culmea e că şi eu tot Europa căutam, dar un cinematograf care poartă acest nume. Nu ştiam că în ultimii ani, cât am lipsit din Bucureşti, se petrecuse marea schimbare: din "Mioriţa", cinematograful devenise "Europa". Jos spiritul mioritic, sus jobenul! De altfel, Europa mea tot pe linia lui 21 era, dar în sens invers.

Seara, după ce ne-am întors cu toţii de pe la Europele noastre, m-am întâlnit din nou, la colţul Romanelului, cu grupul - acum fără saci. De la difuzorul din colţ se auzea, înveselitor: "Când băieţii sunt cu mine/ eu fac show şi mă simt bine".

"Hai să-ţi ghicesc, frumoaso!" "Lasă-mă, dom'le, cu ghicitul!" "Atunci dă-mi ceva de pomană!"

Primăvară timpurie

Tentaţia de a sădi nişte flori în minuscula noastră curte e mare. Pe trotuar, un mustăcios care stă pe jos, turceşte, oferă spre vânzare butaşi de trandafir (el le spunea "grena", "galben", "imperial", "alb") ambalaţi cu pământ în pahare de McDonald's şi Coca-cola. Cumpăr câteva. Ce bine îmi stătea mie cu o lopăţică şi o săpăligă la locul pe care li-l destinasem! Trag de ei să-i scot din pahare şi - stupoare! Erau nişte biete nuiele provenite de la curăţatul de primăvară din părculeţe, evident, fără rădăcină. Păcăleala nu m-a mirat. M-a mirat însă fantezia coloristică a mustăciosului.

Mi-am amintit de o întâmplare petrecută cu florile în gara din Filiaşi. Câteva femei tăbărâseră fără jenă, sărind un micuţ gard de fier forjat, în rondul cu crăiţe, petunii şi regina nopţii. Deşi, evident, abia sădite, florile erau