Născut în 1943 în Brugg/Aargau, Christian Haller a studiat biologia şi a fost şeful Institutului Gottlieb Duttweiler din Zürich. Acum trăieşte ca scriitor liber profesionist şi dramaturg în Laufenburg/Elveţia. La Editura Luchterhand i-au apărut două romane (Epave maritime, 1991, şi Scrisoare mării, 1995), iar recent Muzica înghiţită1), în care este evocat Bucureştiul. Romanul este dedicat mamei autorului şi a apărut cu sprijinul Fundaţiei Culturale "Pro Helvetia", epitropiei Aargan şi Fundaţiei Culturale Landis şi Gyr.
Autorul întreprinde o călătorie pe urmele bunicilor, ale mamei sale Ruth şi ale fratelui acesteia, Curt. Bunicul autorului, inginerul S., a fost director la Societatea română pentru industria de bumbac şi au locuit în partea de sud a Capitalei, pe Strada Morilor nr. 7, aproape de Fabrica de bumbac şi de abator. Au stat în România din 1912 pînă în 1926, întorcîndu-se cu vaporul pe Dunăre, de la Giurgiu la Viena. Mama autorului avea 3 ani la venire şi 17 la plecare, iar fratele ei Curt era cu trei ani mai mare.
Autorul, pornit după 85 de ani pe urmele familiei, re-construieşte adesea o lume pe baza celor ce i-au fost povestite cîndva sau avînd ca suport pozele făcute de bunic, pasionat fotograf amator şi pictor, ori întipărite în memorie după ilustratele păstrate în casă. O evocă pe mama de atunci, o copilă, şi o prezintă pe cea de astăzi, senilă, văduvă de douăzeci de ani, internată în spital pentru embolie pulmonară şi apoi într-un azil de bătrîni, trăind cu impresia că aude mereu muzică în stomac.
De subliniat că amintirile mamei sunt redate la persoana I, povestite de ea însăşi. Înţelegem imediat că aceşti 14 ani au fost cei mai frumoşi din viaţa ei. De la ea învaţă fiul cea mai teribilă înjurătură românească: "moaşă-ta pe gheaţă!"
În roman sunt evocate toate clădirile mai importante din Bucureştiul de atunci sau de
