Era prin august, din cite mai tin eu minte, cind am intrat prima oara in redactie. Imi vine si-acum sa rid de acea imagine: transpirat, tremurind, cu un CV si o multime de raspunsuri pregatite de-acasa, in cazul unui interviu. La un moment dat, fiecare om din redactie arata la fel ca mine. Un lucru mare sa ai un loc de munca si, mai mult, sa lucrezi in presa. Remarcati: nu jurnalist, ci o persoana care lucreaza in presa. Imi aduc aminte ca, asteptindu-l afara pe director, cind vedeam pe cineva la patru ace sau cu barba si burta, eram convins ca el e directorul. Am avut un soc cind l-am vazut in blugi si camasa. Cind am iesit de la director, aratam ca si cum as fi iesit din sala de operatii. Probabil ca la fel aratau si cei care au intrat cu mult inaintea mea acolo. Prima zi a fost infernala: trebuia sa dau telefoane, sa iau declaratii, sa vorbesc cu persoane pe care nu le vazusem niciodata in viata mea. Stiam doar ca sint oficialitati. Nu stiam cum sa ma adresez, ce intrebari sa pun, cum sa inregistrez. A trecut o zi, doua, o saptamina, luni. Fiecare redactor care a trecut prin redactia din Pietonal a patit acelasi lucru. Timpul a trecut si am invatat de toate. Putini stiu insa cum se redacteaza o stire sau cum se face rost de ea. Sint unele zile in care crezi ca salariul il cistigi pe degeaba. Sint si zile in care crezi ca esti platit prea putin. Cum sa faci fata unui primar nervos pentru nu stiu ce articol, care rastoarna masa in redactie, intr-o demonstratie inutila de forta? Cum sa faci fata unui medic care urla la tine si te scoate, aproape in suturi, pe motiv ca ai avut tupeu sa scrii despre faptul ca doctorii iau mita? Cum sa faci fata unui preot care te afuriseste in fata unor sateni consternati, pe motiv ca scriem numai porcarii? Cum sa faci fata unui tigan care te ameninta pentru ca, din dorinta de a-i gasi o locuinta, ai scris ca are haine murdare? In lung