Înainte de a fi titlu de carte), Sfîrşit de exil este titlul uneia din cele douăsprezece proze de mică dimensiune ale maturităţii de scriitor a lui Vintilă Horia. Le concepuse în primii zece ani de la înstrăinarea forţată de ţară, cu experienţa acelor trăiri. Le-a scris pentru cititorul revistelor diasporei româneşti şi le-a răspîndit în atîtea colţuri ale lumii prin cîte a trecut sau a zăbovit. "Pe atîtea răscruci de meridiane şi paralele", cum îşi chibzuieşte distanţele pribegiei în funcţie de terminologia consacrată de geografie, în Postfaţă la un deceniu personal.

La unitatea volumului Sfîrşit de exil. Nuvele, au contribuit Nicolae Florescu şi Mihaela Constantinescu-Podocea, echipă de mult afirmată în direcţia activităţii lor susţinute, atît de detectare în publicaţiile de peste hotare a literaturii românilor din exil, cît şi de recuperare benefică a acesteia. Opţiunea celor doi cercetători ai istoriei literare, în general, şi ai literaturii exilului, în special, s-a oprit la revistele Înşiră-te mărgărite (Rio de Janeiro), Fiinţa românească (Paris), Revista scriitorilor români (München) şi Cuvîntul românesc (Canada).

Nota asupra ediţiei, semnată de Mihaela Constantinescu-Podocea, informează atît asupra locului unde au fost publicate dintr-un început nuvelele, adică revistele mai sus numite, cît şi asupra timpului scrierii lor: în jurul anului 1950. Nota aliniază informaţiilor de localizare şi datare şi pe aceea a caracterului viu al creativităţii lui Vintilă Horia. Restituind "aproape în totalitate nuvelistica de exil", volumul se transformă datorită numărului şi calităţii, în argument, cu atît mai mult cu cît scrisul este raportat activităţii didactice, oratorice şi organizatorice a aceluiaşi timp.

Cuvîntul înainte al ediţiei vine cu un surplus de elemente de datare şi de informare. Dintre ele, apelul neabătut la limba română, autentic