Polonia - Romania 1-2 (0-2) in meci amical, disputat aseara, la Bydgoszcz Polonia: Dudek - Klos ('41 - Kozminski), Hajto, Zielinski, Michal Zewlakow - Karwan ('46 - Rzasa), Iwan ('63 - Kosowski), Kaluzny, Krzynowiec ('46 - Bak) - Kryszalowicz, Zurawski ('46 - Marcin Zewlakow). Romania: Lobont - Iencsi, Gh. Popescu, Radoi - Fl. Dumitru ('65 - Cernat), Codrea, D. Munteanu, Ghioane ('84 - Baciu), Soava ('90 - Dancia) - Ganea ('76 - Ov. Petre), Mutu ('86 - Cl. Niculescu). A arbitrat o brigada din Rusia condusa de Iuri Baskakov. 0-1, min. 31: Ganea, deschis pe culoar de Munteanu, a patruns in careu, a sutat la poarta, Dudek a respins, dar atacantul roman a preluat din nou balonul, si retras la 14 m, a sutat imparabil din intoarcere. 0-2, min. 36: la o lovitura libera executata de Dorinel Munteanu, Mutu a profitat de gafa fundasului Zielinski l-a driblat pe Dudek si a inscris la coltul lung. 1-2, min. 86: Hajto, liber in careu reia cu capul din apropiere, la o faza fixa Principala concluzie pe care o putem trage in urma amicalului pe care nationala noastra l-a sustinut, aseara, la Bydgoszcz, este aceea ca convulsiile din nefericitul noiembrie care ne-a suntat calificarea la Mondialele asiatice, a fost ca ne-am procopsit cu un tehnician de prima mina la nationala. Daca in meciul cu Franta am jucat slab si a iesit onorabil, daca repriza de vis facuta cu Ucraina poate fi considerata o minune a primaverii, partida cu polonezii lui Engel a aratat o echipa nationala bine inchegata, chiar in ciuda unor absente de marca, precum Contra, Filipescu, Chivu sau Moldovan. Marea surpriza a fost apararea, extrem de decisa. A fost evident ca "generalul", constient de iminenta unor confruntari decisive, in deplasare, cu echipe atletice ca Danemarca si Norvegia, a cedat initiativa in prima parte a intilnirii, pentru a vedea cum se descurca defensiva noastra in fata unor atacuri sustinute. A