- Cultural - nr. 77 / 19 Aprilie, 2002 In societatea noastra, corupta pana-n maduva oaselor, "fara moral si fara printipuri" cum ar califica-o Trahanache, Canuta ar fi tot… "sucit"; ar fi adica in plin contracurent cu mentalitatea "onorabililor" care se-aduna (si azi, ca si in urma cu un secol, dupa criteriul "noi si-ai nostri") in gasti numite elegant formatiuni politice, doar pentru a trage un "ce profit". Iar daca nu le ies, cateodata, "pasentele", tusti in alta gasca, mai de viitor. Da si aceasta semne de epuizare?, tusti dincolo, ca pare mai caldut. Dar Canuta, personaj central in proza publicata de Caragiale in 1897 si intitulata Canuta, om sucit, nu acopera doar o asemenea realitate, ci vizeaza o arie cu mult mai intinsa. Desi inspirata dintr-o actualitate care i-a furnizat scriitorului cu deosebire substanta comica, aceasta scriere greu clasabila nu poate fi citita cu zambetul pe buze. Ea isi gaseste mai degraba locul intre nuvelele si schitele mai apropiate de tragismul vietii decat de semnalatul caracter comic al acesteia. Spre deosebire insa de altele, din acelasi "sector patetic", atitudinea protestatara a autorului este aici mai putin incifrata, mai directa. Fara a cadea in didacticism, plasmuitorul lui Canuta protesteaza vehement impotriva situatiei stupide cand un individ onest (si tocmai de aceea aflat mereu in contratimp cu lungul sir de anomalii cotate drept… lucruri firesti!) este dus la disperare de catre opinia generala a societatii scalambe in care traieste. Intrebarea care se pune aici e aceasta: pana unde "sucitul" este Canuta, si de unde anume individul normal este tocmai el, si, dimpotriva, suciti sunt cei care, neintelegandu-l, il condamna? Actele lui, raportate la imprejurarile date, par intr-adevar de neexplicat celor din jur. In realitate insa ele sunt perfect logice, daca ne gandim ca, in toate cazurile, acestea sunt rezultatul unor