Harakiri. Tot mai des somerii le spun viitorilor someri ca munca la patron este grea. Mai bine la Stat. Acolo e ca inainte, fabrici si uzine, proprietate a intregului popor, macinand vant si gaurind bugetul. Functionarii de la ministere se dau de ceasul mortii sa-ti ofere de lucru. Primesti un ban b...
Harakiri
Tot mai des somerii le spun viitorilor someri ca munca la patron este grea. Mai bine la Stat. Acolo e ca inainte, fabrici si uzine, proprietate a intregului popor, macinand vant si gaurind bugetul. Functionarii de la ministere se dau de ceasul mortii sa-ti ofere de lucru. Primesti un ban bun ca sa impingi vagonetul gol prin curtea intreprinderii. Vrei salariu mai mare, faci greva. Cineva de sus descopera ca din banii de la sanatate se pot da cateva sute de mii in plus. De ochii lumii, uneori se da stingerea. Uzina face concedieri. Si? Devii somer, adica defavorizat, si castigi un ban cinstit stand acasa.
La patron e altfel. Nu mai poti pleca cu surubelnita sau cu patentul acasa. Au instalat filtre la intrare, care iti numara si maruntisul din buzunare. Nu prea mai poti iesi la o tigara cand te arde la suflet, banda merge mai tot timpul si nu are cine te-nlocui. Nici sa faci o tabla mica in spatele halei nu mai poti. Au instalat camere video. Iti numara si cutiile de bere, cu care vrei sa te racoresti in fata strungului, si ti le confisca de la poarta. Deh, disciplina capitalista. Sigur, conteaza si ce patron ai. Daca e italian, te mai poti intelege cu el. E de-al nostru, receptiv la greve si manifestatii. Vorbeste mult si, pe ici pe colo, simti pulsand in carotida lui sangele nostru latin. Si cu americanii te poti descurca. I-ai vazut in filme cum se imbrancesc, isi cara ghionti si trag cu pistolul. Nu ti-e greu sa te faci inteles, chiar daca nu ai decat bate, pumnii de la mama natura si sfanta manie proletara fata de moftul numit p